Ministrul Sportului: Suntem alături de Simona. Sperăm să se clarifice cât mai curând această situaţie
Ministrul Sportului spune că Simona Halep este un reper în tenisul românesc şi cel mondial, a inspirat noi generaţii de tineri care s-au îndreptat către tenis, iar impactul pe care astfel de sportivi, de talie mondială, îl au asupra sportului este unul major.
„Ministerul Sportului susţine, prin politicile şi valorile promovate, sportul de performanţă bazat pe spiritul fairplay şi corectitudine. Suntem alături de Simona şi sperăm să se clarifice cât mai curând această situaţie”, a transmis Eduard Novak.
Simona Halep a fost suspendată provizoriu de către Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis pentru un test pozitiv făcut la US Open din acest an. Fostul număr 1 mondial anunţase anterior că îşi încheie sezonul.