- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mircea Băsescu: În locul regelui, Traian ar fi spus "împuşcaţi-mă" şi nu ar fi abdicat
Preşedintele Băsescu ar fi spus "împuşcaţi-mă" dacă s-ar fi aflat în postura de a abdica, asemenea fostului rege Mihai, a comentat fratele şefului statului, Mircea Băsescu, pentru ediţia online de week-end a cotidianului constănţean Replica.
Mircea Băsescu: În locul regelui, Traian ar fi spus "împuşcaţi-mă" şi nu ar fi abdicat (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
"Păi, dacă ar fi fost Traian în locul lui, ar fi spus: împuşcaţi-mă, nu ar fi abdicat. Sunt atâtea exemple de regi care au fost omorâţi. Dacă Regele Mihai nu ar fi abdicat, probabil că ar fi fost omorât şi atunci ar fi devenit un erou (...)Alteţa Sa nu a fost jignit de ceea ce a spus fratele meu, acesta este adevărul. De ce acum, de ce nu acum o lună sau mâine? Uite, acum a venit discuţia şi a spus-o ", a declarat, pentru www.replicaonline.ro, Mircea Băsescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Fratele preşedintelui a fost critic şi faţă de atitudinea liderului PNL Crin Antonescu.
"I-a luat apărarea Regelui, vorbind de preşedintele ales de majoritatea poporului ca fiind beţiv... Păi, cum poate să vorbească aşa? Este preşedintele, ales de majoritate, democratic, iar el ca profesor ar trebui să ştie noţiuni de genul demos kratos. Alteţa Sa s-a bucurat când a fost decorat de Stalin... Alteţa Sa a scris şi a semnat cu mânuţa lui că renunţă la titlul de Rege şi trebuie să îi cerem scuze? Iar despre preşedintele ales să spunem că e beţiv sau mai ştiu eu ce? Alteţa Sa nu mai e Rege pentru că a renunţat. Când îl va unge Patriarhul iar Rege, atunci va fi Rege din nou. Eu ştiu că Regele e trimisul lui Dumnezeu pe pământ, ori el a renunţat, a dat scris că nu mai este bun pentru România", a mai declarat Mircea Băsescu cotidianului din Constanţa.
Liderul PNL, Crin Antonescu, i-a adresat, joi, o scrisoare Regelui Mihai în care îi cere iertare, în numele tuturor românilor, pentru jignirile pe care şeful statului român, Traian Băsescu, catalogat drept un "apatrid moral", i le-a adus, săvârşind astfel o "agresiune stupidă şi ticăloasă".
"Majestate, Vă scriu în numele tuturor românilor, republicani sau monarhişti, care-şi iubesc ţara şi îşi respectă istoria. Aţi fost jignit încă o dată şi am fost cu toţii jigniţi încă o dată de către un apatrid moral, care se află astăzi, vremelnic şi din ce în ce mai abuziv, în fruntea statului român. În numele tuturor compatrioţilor mei care Vă respectă ca pe un simbol al istoriei noastre, Vă cer eu iertare pentru această agresiune stupidă şi ticăloasă", îi scrie Antonescu Regelui Mihai.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1 TV, că decizia Regelui Mihai de a abdica a fost "un act de trădare",, el adăugând totodată că relaţia sa de apropiere cu prinţul Paul a fost un gest pentru a proba că nu are nimic cu Casa Regală.
"Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere", a spus Băsescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.