Alături de Mircea Cinteză, au mai primit Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler, categoria F „Promovarea culturii” Eugenia Grosu-Popescu şi Mihail Mihailidi.
Potrivit decretului, Anca Florea şi Iosif Ion Prunner au primit Ordinul Meritul Cultural în grad de ofiţer, categoria B „Muzică”.
Profesorul doctor Constantin Dimoftache, cunoscut sub pseudonimul C.D. Zeletin, şi Paula Romanescu au primit Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler, categoria A „Literatură”.
Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler a mai fost de asemenea acordat conferenţiarului Mircea Niculae Penescu şi Suzanei Bantaş.
Decretul semnat de preşedinte menţionează că distincţiile se acordă cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la apariţia publicaţiei „Viaţa Medicală” în semn de înaltă apreciere pentru meritele remarcabile avute la promovarea culturii în ţară şi în lume.