- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (25.06.2015, 16:11)
- Catalina Mihai
Mircea Duşa, la NATO: România are în vedere participarea la misiunea Resolute Support din Afganistan, în 2016
Autorităţile române au în vedere participarea la misiunea Resolute Support din Afganistan, în 2016, a declarat, joi, la reuniunea ministerială a NATO, ministrul Apărării, Mircea Duşa, exprimând flexibilitatea în ceea ce priveşte configurarea acesteia, în funcţie de cerinţele misiunii.
Urmărește
682 afișări
Duşa, la NATO:România are în vedere participarea la misiunea Resolute Support din Afganistan,în 2016 (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)
La reuniunea miniştrilor aliaţi ai Apărării, desfăşurată miercuri şi joi, la Bruxelles, a fost abordată şi problematica Afganistanului, din perspectiva actualului angajament al NATO, prin intermediul misiunii Resolute Support, discuţiile miniştrilor apărării concentrându-se asupra evoluţiilor de securitate şi, mai ales, a modului de gestionare a responsabilităţilor în asigurarea securităţii de către forţele de securitate şi apărare afgane, se arată într-un comunicat MApN remis MEDIAFAX.
"Un alt palier de dezbatere a vizat modalitatea de structurare în perpectivă a angajamentului direct, cu accent pe definirea parametrilor viitoarei formule a Parteneriatului Durabil NATO-Afganistan. În acest sens, a fost subliniată importanţa angajamentului internaţional în susţinerea financiară a forţelor de securitate afgane", precizează sursa citată.
În acest context, Mircea Duşă a reafirmat angajamentul României în susţinerea procesului de stabilizare şi reconstrucţie a Afganistanului. Totodată, el a menţionat efortul semnificativ privind participarea României la Resolute Support (locul al treilea în rândul contributorilor aliaţi), trupele române "acţionând într-un perimetru geografic extins care include zone cu nivel ridicat de risc (asigurarea protecţiei Aeroportului Internaţional Kandahar), conform Ministerului Apărării Naţionale.
De asemenea, ministrul Apărării a exprimat sprijinul pentru derularea la nivel aliat a unui proces de analiză vizând definirea coordonatelor temporale ale angajamentului NATO în Afganistan, cu luarea în considerare a condiţiilor şi provocărilor de securitate din acest teatru de operaţii.
Duşa a arătat că autorităţile române au în vedere participarea la misiunea Resolute Support în anul 2016, exprimând flexibilitatea în ceea ce priveşte configurarea acesteia, în funcţie de cerinţele misiunii.
În marja reuniunii ministeriale a fost organizată, la invitaţia Germaniei, o reuniune a statelor participante la misiuni în regiunea de nord a Afganistanului (Comandamentul Aliat pentru Instruire, Consiliere şi Asistenţă Nord TAAC-N).
MApN precizează că reuniunea a reprezentat un element suplimentar de aprofundare a schimbului de opinii la nivelul statelor contributoare în Afganistan cu privire la principalele evoluţii de securitate înregistrate în ultima perioadă. În acest context, ministrul Duşa a exprimat aprecierea faţă de rolul Germaniei în asigurarea responsabilităţii de naţiune cadru pentru regiunea de nord, reiterând susţinerea acestor eforturi pe viitor, inclusiv prin disponibilitatea continuării prezenţei echipei de pregătire.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe