- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mircea Duşa şi Ilie Sârbu, liderii grupurilor parlamentare ale PSD
Surse din conducerea PSD au declarat luni pentru MEDIAFAX că BPN al partidului va face o recomandare către parlamentari ca deputatul Mircea Duşa şi senatorul Ilie Sârbu să fie liderii celor două grupuri.
Mircea Duşa (foto) şi Ilie Sârbu, liderii grupurilor parlamentare ale PSD (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)
BPN al PSD a decis, într-o şedinţă care a urmat Comitetului Executiv Naţional de luni, să recomande grupurilor parlamentare ca Mircea Duşa să fie lider la Camera Deputaţilor şi Ilie Sârbu lider la Senat.
Cele două propuneri au valoare de recomandare, deputaţii şi senatorii PSD urmând să decidă, marţi, prin vot, dacă ţin sau nu cont de propunerea BPN.
Aceleaşi surse au arătat că actualul lider al grupului PSD de la Senat, Ion Toma, a dat de înţeles, în BPN, că îşi va depune din nou candidatura la şefia grupului, aşteptând ca votul senatorilor social-democraţi să decidă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu este desemnat Premierul României
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
Potrivit surselor citate, lui Toma i s-a propus, în BPN, ca în locul funcţiei de lider de grup să accepte funcţia de secretar în Biroul Permanent al Senatului, deţinută acum de Doina Silistru.
BPN al PSD a mai recomandat ca, la grupul de la Camera Deputaţilor, în locul lui Viorel Hrebenciuc, care a anunţat că nu va mai candida la şefia grupului, să fie ales Mircea Duşa.
Locul de vicepreşedinte în Biroul Permanent al Camerei, deţinut de Duşa, ar urma să fie luat de Valeriu Zgonea, pe al doilea post de vicepreşedinte urmând să fie menţinut Adrian Năstase.
De asemenea, locul de secretar în Biroul Permanent al Camerei deţinut până acum de Zgonea ar urma să fie ocupat de Georgian Pop.
Grupurile parlamentare ale PSD se întâlnesc, marţi, pentru a decide, prin vot, liderii şi reprezentanţii în Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.