MITING PSD: Social-democraţii protestează în cămăşi albe şi cu lanterne faţă de abuzurile din Justiţie/ Jandarmeria: Printre manifestanţi vor fi şi jandarmi dotaţi cu echipament antitero

Social-democraţii protestează, sâmbătă, între orele 20.00 şi 22.00, în Piaţa Victoriei, faţă de abuzurile din Justiţie, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu declarând că vor fi prezenţi între 400.000 şi 600.000 de oameni, de trei-patru ori mai mult decât se estimase iniţial.

Urmărește
3189 afișări
Imaginea articolului MITING PSD: Social-democraţii protestează în cămăşi albe şi cu lanterne faţă de abuzurile din Justiţie/ Jandarmeria: Printre manifestanţi vor fi şi jandarmi dotaţi cu echipament antitero

MITING PSD: Social-democraţii protestează în cămăşi albe şi cu lanterne faţă de abuzurile din Justiţie

Jandarmeria Română anunţă că, pe durata evenimentelor, printre manifestanţi, vor fi şi jandarmi dotaţi cu echipament antitero. De asemenea, Jandarmeria a precizat că are capacitatea şi experienţa necesară pentru a gestiona aceste evenimente.

"Va fi şi prezenţa unor jandarmi echipaţi cu echipament antitero. Vor fi prezenţi şi pe parcursul acestei zile. Nu este un temei să ne speriem sau să ni se inducă vreo teamă", a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, în cadrul unei conferinţe de presă.

Reprezentanţii Jandarmeriei au precizat că sunt pregătiţi să facă faţă acestor eveniment.

"Jandarmeria Capitalei are capacitatea şi experienţa necesară pentru a gestiona aceste evenimente, am realizat o dimensionare adecvată a dispozitivelor pentru a putea acţiona corespunzator indiferent de situaţiile care ar putea apărea .Având în vedere că la aceste manifestări va participa un număr important de persoane, pentru ca evenimentele să se desfăşoare întru cadru de legalitate, în conformitate cu legea adunărilor publice există obligaţii care trebuie respectate atât de organizatori cât şi de cei care participă la activităţi", a explicat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache.

Ţinând cont de numărul mare de participanţi, autorităţile au sporit măsurile de siguranţă

"În pregătirea misiunilor de astăzi s-au luat în calcul şi aspectele care au fost vehiculate în spatiul public provenind de la diverse organizaţii sau persoane fizice. Acest tip de reacţii şi provocări în mediul online nu sunt o noutate şi le avem în atenţie pentru a preveni situaţii de risc la adresa sigurantei cetatenilor. Evident că atunci când în spaţiul public există un număr mare de oameni apar şi astfel de riscuri şi tocmai de accea am luat măsuri suplimentare de restricţionare a circulaţiei, de stabilire a unor trasee de deplasare a participantilor , de separare a participantilor la diferite evenimente precum si o prezenta consistentă a jandarmilor în stradă", a adăugat Enache.

Jandarmeria menţionează că organizatorii adunărilor publice trebuie:
 

c) sa asigure un dispozitiv propriu de ordine format din personal purtand insemne distinctive,
d) sa delimiteze spatiul de desfasurare a adunarilor publice, iar cand acestea se desfasoara in deplasare, sa ia masuri pentru limitarea spatiului de circulatie ocupat;
f) sa ia masuri ca ocuparea spatiilor destinate desfasurarii adunarilor publice sa aiba loc cu putin timp inainte de ora inceperii activitatilor, iar parasirea lor sa se faca imediat dupa ora-limita stabilita;
h) sa ia masuri pentru indepartarea participantilor care, prin modul de manifestare, tulbura ordinea si linistea publica, iar cand acestia nu se supun, sa ii semnaleze fortelor de ordine;
j) sa interzica participarea la adunarile publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substante iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru socuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru actiuni violente sau de tulburare a desfasurarii normale a acestora
Totodată participantii la adunarile publice sunt obligati:
a) sa respecte recomandarile facute de organizatorii adunarilor publice, imputernicitii acestora sau organele de ordine;
b) sa se abtina de la actiuni de natura a impiedica desfasurarea normala a adunarilor publice si sa nu incite la asemenea actiuni prin viu grai, manifeste sau alte mijloace audiovizuale;
d) sa paraseasca imediat adunarile publice sau locul unde acestea se desfasoara, cand au fost somati de catre organizatori, imputernicitii acestora sau organele de politie;
Art. 14. - Este interzis ca persoane sau grupuri de persoane care nu au legatura cu adunarile publice organizate sa se infiltreze in randul demonstrantilor, cu scopul de a tulbura normala desfasurare a acestora.

Social-democraţii protestează în cămăşi albe şi cu lanterne faţă de abuzurile din Justiţie

„Este un miting organizat împotriva abuzurilor care se întâmplă în România de mult timp, este un miting împotriva faptului că democraţia şi statul de drept sunt puse serios sub semnul întrebării, ba putem spune şi mai dur că sunt afectate de câţiva ani buni în România. Facem acest miting pentru a arăta că suntem decişi să mergem până la capăt, pentru ca România să devină o ţară democratică, o ţară unde libertăţile şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor sunt respectate, aşa cum scrie şi în Constituţia României şi toate tratatele internaţionale pe care România le-a semnat", a declarat luni Liviu Dragnea, preşedintele PSD, la finalul reuniunii CExN al formaţiunii.

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a afirmat, vineri, că prezenţa va fi de trei-patru ori faţă de cât estimaseră organizatorii iniţial.

”Prezenţa la mitingul de mâine (sâmbătă - n.r.) va depăşi cel puţin de trei patru ori cifrele pe care le-am estimat iniţial”, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, după ce, iniţial, estimase o prezenţă de peste 150.000 de oameni.

El a mai spus că Piaţa Victoriei şi bulevardele adiacente vor fi blocate sămbătă seara.

”Suntem pregătiţi pentru acest aflux imens de oameni care vor să participe la mitingul de protest împotriva Statului Paralel şi împotriva sistemului securist. Sunt judeţe, cum ar fi Constanţa, Vrancea, Olt, Dolj, Giurgiu, Vâlcea, Argeş, Iaşi şi aşa mai departe, în care lista celor care doresc să participe la miting depăşeşte cu de 20-30 de ori capacitatea noastră de transport”, a adăugat el.

Codrin Ştefănescu a spus că vor să vină la miting nu numai membrii de partid, ci şi oameni care vor să protesteze împotriva abuzurilor din Justiţie.

”S-a depăşit cu foarte-foarte mult tot ce am analizat noi iniţial. Prin urmare, ştirile care apar că PSD cu japca duce lumea la miting sunt o propagandă mincinoasă de tip securistoid. O să punem la dispoziţie după miting lista întreagă a oraşelor şi a zonelor în care cererile au fost copleşitor mai mari faţă de posibilităţile pe care le-am putut organiza. Pur şi simplu, este bătaie pe loc. Pentru fiecare loc îân autocar sau în maşinile care pleacă este o concurenţă şi există discuţii încă la nivel de teritoriu cum se întocmesc aceste liste”, a adăugat Ştefănescu.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că aproximativ 20.000 de membri din formaţiunea pe care o conduce vor participa la mitingul de protest împotriva abuzurilor din Justiţie, organizat sâmbătă de PSD.

”Am programat să aducem din toate judeţele din ţară, în funcţie de distanţa la care se situează judeţele de Bucureşti. Cele până în 250 de kilometri vor avea o normă mai mare, cele între 250-500 de kilometri o normă şi ceva mai mică şi cele peste 500 de kilometri vor aduce probabil un număr redus, la nivel de 100 de persoane. Bucureştiul şi Ilfovul au obligaţii mult mai mari, care se cifrează în jurul cifrei de 4.000. Per total, scontăm aproximativ 20.000 de persoane să vină”, a menţionat Tăriceanu.

Potrivit unui document intern al PSD, intrat în posesia MEDIAFAX, participanţii la mitingul de sâmbătă sunt sfătuiţi să fie îmbrăcaţi în haine albe sau costume populare, să aibă la ei lanterne mici sau telefoane mobile cu lanternă şi să vină cu imnul României tipărit, varianta prescurtată.

"Participanţii: vor purta îmbrăcăminte albă (în partea de sus) sau costume populare; vor avea un flyer şi un steguleţ tricolor România (înmânate la urcarea în mijlocul de transport: vor purta în piept un autocolant cu logo-ul în formă de cerc, cu diametrul de 7- 8 cm; vor avea un pachet de mâncare şi apă - asigurat de către organizaţia judeţeană/locală; vor avea lanterne mici sau telefon mobil cu lanternă; să se asigure că au numărul de telefon al şoferului şi al responsabilului mijlocului auto cu care s-a deplasat la Bucureşti, precum şi numărul de înmatriculare; vor avea tipărit imnul României - varianta prescurtată - strofele 1, 2, 4 şi 11", se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.

Fiecare dintre autocarele cu care vor veni participanţii la mitingul de sâmbătă "va avea 6 steaguri cu tricolorul României şi un steag cu Uniunea Europeană (grup 50 persoane - 6 steaguri RO şi 1 steag UE ), precum şi pancarte cu diferite mesaje (modelele de pancarte au fost transmise pe email fiecărei organizaţii judeţene)", potrivit sursei citate.

Acelaşi document cuprinde şi indicaţii cu privire la traseul care trebuie urmat de către autocarele care vin din provincie, două dintre punctele unde se vor strânge acestea fiind Romaero Băneasa şi Piaţa Charles de Gaulle.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici