„Şomerii nu sunt priviţi ca un număr abstract. Avem nevoie de standarde de cost pentru a stabili câte persoane pleacă şi câte trebuie să vină”, a spus Boc, după aprobarea de către Parlament a bugetului pe 2010.
El a precizat totodată că şedinţa de Guvern, programată iniţial pentru miercuri, dar amânată din cauza dezbaterilor pe buget, va fi organizată vineri, 15 ianuarie.
Aproximativ 17.000 de angajaţi din administraţia locală ar putea fi disponibilizaţi în acest an, primii concediaţi vor fi cei cu vârstă de pensionare şi cei fără copii, potrivit unui proiect de lege care limitează numărul funcţionarilor din primării şi consilii în funcţie de numărul de locuitori.
Partenerii sociali urmează să discute, în aproximativ două săptămâni, prevederile acestui proiect de lege privind diminuarea numărului de angajaţi din primării şi consilii locale, în funcţie de numărul de locuitori, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, preşedintele Alianţei „Sed Lex”, Vasile Marica.
Ministrul Finanţelor a declarat, joi, că nu face comentarii pe tema disponibilizărilor din administraţia publică, precizând că există un program pentru circa 100.000 de disponibilizări care va fi aplicat de instituţiile din sectorul bugetar.
Parlamentul a aprobat, joi, bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2010.