Mitrea: În acest moment se discută ca premierul să fie doi ani de la PSD şi doi ani de la PDL
Miron Mitrea a declarat că, în condiţiile în care PSD şi PDL constituie o majoritate parlamentară de peste 70%, un al treilea partener, respectiv UDMR, nu are ce să caute în această formulă, el subliniind că nerespectarea acestei condiţii poate despărţi PSD de PDL.
Miron Mitrea a mai spus că în acest moment, în cadrul negocierilor PSD-PDL, se discută propunerea social-democraţilor ca premierul să aparţină doi ani PSD şi următorii doi ani PDL, evitând să precizeze dacă discuţia despre premier a ajuns la un acord al celor două formaţiuni.
Întrebat dacă PSD şi PDL au ajuns la discuţia asupra ministerelor, Mitrea a arătat că acest lucru este ultimul care se discută, după ce se termină negocierile pe protocolul de colaborare, care cuprinde problemele programului de guvermare.
Întrebat dacă Monica Macovei va deţine portofoliul Justiţiei sau este potrivită pentru a deţine acest portofoliu, Mitrea a arătat că nu poate răspunde la această întrebare, întrucât nu ştie cui va reveni Ministerul Justiţiei.
Citeşte şi:
Boc: Nu am discutat niciun fel de partajare de portofolii şi ministere
Variantă de lucru PDL-PSD: Stolojan- premier, Geoană- preşedinte al Senatului