Mitrea: La Bucureşti ar fi trebuit o majoritate a tuturor partidelor, PDL este imatur

Publicat: 17 06. 2008, 17:30
Actualizat: 06 11. 2012, 08:55

Mitrea a afirmat că, în condiţiile în care primarul nou ales, Sorin Oprescu, este independent, în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) ar fi trebuit ca toate partidele să asigure majoritatea, în interesul bucureştenilor.

El a menţionat că era de dorit o majoritate pentru Bucureşti, nu o majoritate politică, pentru că aceasta ar putea duce la "meciuri" între partide şi la blocarea unor proiecte.

"PDL se pare că vrea să îi dovedească lui Oprescu că îl poate bloca şi îi poate opri proiectele. Negociind cu PNG-CD o majoritate politică, PDL dă dovadă de imaturitate politică. Dar asta e, acesta este PDL", a afirmat Mitrea.

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că în cursul serii de luni s-a întâlnit cu liderul PNG, Gigi Becali, stabilind ca cele două formaţiuni politice să constituie majoritatea în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Preşedintele PNL Bucureşti, Ludovic Orban, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că majoritatea formată de PDL şi PNG în CGMB arată că democrat-liberalii sunt disperaţi să-şi salveze interesele şi oamenii din Primărie şi să blocheze orice proiect favorabil Bucureştiului.

Vicepreşedintele executiv al PRM, Lucian Bolcaş, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că PRM nu dă un gir în alb niciunei formaţiuni politice din CGMB fără a cântări foarte bine asupra consecinţelor unei asemenea alianţe.