Mitropolitul Republicii Moldova, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, a organizat astăzi un sinod în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Problemele ridicate au fost redactate în două scrisori şi adresate autorităţilor oficiale ale Republicii Moldova. Destinatarii scrisorilor sunt Preşedintele Igor Dodon, Preşedintele Parlamentului Zinaida Greceanîi şi Primul-Ministru Ion Chicu.
Conţinutul documentelor redactate de sinod este halucinant. ÎPS Vladimir alături de soborul de episcopi au realizat o analiză comparativă a evenimentelor petrecute la nivel mondial pe fondul pandemiei. Rezultatul scontat de capetele luminate ale bisericii nu a făcut altceva decât să scoată în lumină teoria conspiraţiei.
De la opoziţia Suediei asupra obligativităţii vaccinării şi până la pericolul microcipării cauzat de vaccinuri, nu a fost decât un simplu pas în imaginaţia înalţilor bisericii Moldovei. Sistemul antihristic mondial doreşte să controleze oamenii prin microcipuri introduse în organism cu ajutorul vaccinului anti-covid şi apoi să-i monitorizeze prin intermediul tehnologiei 5G.
Bill Gates, fondatorul Microsoft şi filantrop de renume, este acuzat de genocid la nivel planetar pnetru că susţine ideea reducerii populaţiei globului. Tot el ar fi responsabil şi pentru uciderea a jumătate de milion de copii vaccinaţi în India.
În finalul documentului, sinodul a solicitat oficialilor ca vaccinarea populaţiei împotriva Covid-19 să se realizeze pe principii benevole şi cu respectarea drepturilor omului.