MJ aşteaptă să fie informat de autorităţile italiene despre cazul deţinutului român spânzurat

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a transmis omologului său italian o scrisoare în care "îşi exprimă convingerea" că autorităţile judiciare din Italia vor acorda toată atenţia anchetei judiciare în cazul deţinutului român Ilie Niţă, care s-a spânzurat duminică într-o închisoare de lângă Veneţia.

Urmărește
6 afișări

"Ministerul Justiţiei a luat act cu îngrijorare de situaţiile semnalate atât instituţional, cât şi din partea mass-media, referitoare la cazurile de sinucidere ale unor cetăţeni români aflaţi în penitenciarele din Italia, cel mai recent fiind cel al cetăţeanului român Ilie Niţă", informează Biroul de presă al Ministerului Justiţiei.

În acest context, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a adresat, miercuri, o scrisoare omologului italian.

"În cadrul scrisorii, ministrul Justiţiei îşi exprimă convingerea că autorităţile italiene vor acorda toată atenţia anchetei judiciare, care se va desfăşura în acest din urmă caz şi că partea română va fi informată cu privire la concluziile acesteia", mai arată sursa citată.

Ilie Niţă (34 de ani), un român domiciliat în localitatea Vigonovo (provincia Veneţia), s-a spânzurat duminică după-amiază în celula închisorii Santa Maria Maggiore din apropiere de Veneţia, a informat site-ul Notizie.Virgilio.it.

Românul se afla în detenţie din 10 februarie, fiind acuzat că i-a sustras prin ameninţări 300 de euro fostei sale prietene românce.

Potrivit organizaţiei italiene Ristretti Orizzonti, românul a susţinut tot timpul că era nevinovat şi se automutilase în urmă cu câteva săptămâni, astfel că fusese transferat câteva zile la un spital al penitenciarului.

La revenirea în închisoare, românul trebuia ţinut sub supraveghere, dar conducerea penitenciarului susţinea că nu are suficienţi gardieni. Deţinutul s-a spânzurat în timp ce colegii săi de celulă se aflau în curtea închisorii după masa de prânz.

Procurorii italieni s-au deplasat la penitenciar pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs incidentul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici