MJ va analiza situaţia creată după decizia CC privind CSM şi va prezenta rezultatele Cabinetului

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 25 ianuarie)

Urmărește
6 afișări

Ministerul Justiţiei anunţă, marţi, după decizia Curţii Constituţionale de a invalida hotărârile prin care Senatul stabilea componenţa actualului Consiliu Superior al Magistraturii (CSM), că va analiza situaţia astfel creată şi va prezenta Cabinetului rezultatele analizei după publicarea hotărârii.

"Ministerul Justiţiei a luat act de comunicatul Curţii Constituţionale de marţi, 25 ianuarie, conform căruia au fost admise sesizările formulate de senatori, membri ai Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, şi s-a constatat că «Hotărârile Plenului Senatului numărul 31 din 15 decembrie 2010 şi numărul 43 din 22 decembrie 2010 sunt neconstituţionale». Ministerul Justiţiei va supune atenţiei Guvernului o analiză privind situaţia creată, imediat după ce Curtea Constituţională va publica conţinutul integral al deciziei în speţă", se arată într-un comunict de marţi seară al MJ.

În acelaşi timp, Ministerul Justiţiei atenţionează că deciziile Curţii Constituţionale "produc efecte în raport cu data publicării lor în Monitorul Oficial".

"Până la momentul publicării integrale a deciziei Curţii, Ministerul Justiţiei se va abţine de la orice comentariu sau speculaţie pe această temă", afirmă reprezentanţii instituţiei.

Curtea Constituţională a admis, marţi, ambele contestaţii ale senatorilor PDL privind validarea celor 11 membri aleşi de magistraţi, pentru un mandat de şase ani, în noul CSM, precum şi a celor doi reprezentanţi ai societăţii civile.

PDL a susţinut că judecătorii Lidia Bărbulescu şi Dan Lupaşcu şi procurorul Dan Chiujdea - aleşi în 2004 pentru un mandat de şase ani şi desemnaţi pentru un alt mandat la alegerile din 2010 - nu mai pot exercita un nou mandat.

Magistraţii constituţionali trebuiau să ia în discuţie cele două sesizări în 19 ianuarie, însă dezbaterea a fost amânată atunci de CC pentru 25 ianuarie.

Atât Hotărârea numărul 43 a Senatului privind validarea celor 11 membri aleşi de magistraţi să facă parte din noul CSM, cât şi Hotărârea 31 prin care senatorii au decis numirea Corinei Dumitrescu şi a lui Victor Alistar ca reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii au fost declarate, integral, neconstituţionale.

Preşedintele Traian Băsescu a sugerat, în 5 ianuarie, în şedinţa de bilanţ a Consiliului Superior al Magistraturii, la finalul mandatului de şase ani, amânarea constituirii noului CSM şi a alegerii conducerii până pe 20 ianuarie, după pronunţarea Curţii Constituţionale.

Băsescu a ţinut să menţioneze că şi el aşteaptă decizia CC înainte să promulge o lege. "La fel cum eu nu pot promulga o lege până nu se pronunţă CC, nici dumneavoastră nu puteţi călca în picioare Curtea Constituţională", a spus atunci şeful statului.

"Faceţi ce vreţi! Eu am făcut doar o sugestie", le-a mai spus Băssecu membrilor CSM, adăugând că aceştia pot decide că sunt mai presus de Curtea Constituţională, aşa cum au făcut şi în alte situaţii.

Şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, care este membru de drept în CSM, a cerut amânarea şedinţei de constituire a noului CSM, pe motiv că legalitatea validării noilor membri este contestată la Curtea Constituţională.

Noii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii s-au reunit, în 7 ianuarie, în şedinţa de constituire, convocată şi prezidată de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu. Tot atunci au fost aleşi preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului.

Cei 11 membri aleşi în urma scrutinului pentru desemnarea noilor membri ai CSM sunt Lidia Bărbulescu şi Mircea Bucurel Aron, din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dan Lupaşcu, Alexandru Şerban şi Nicolae Horaţius Dumbravă, din partea curţilor de apel, Adrian Toni Neacşu, din partea tribunalelor, Marius Tudose Badea şi Cristi Vasilică Danileţ, din partea judecătoriilor, George Bălan, din partea parchetelor de pe lângă curţile de apel, Oana Schmidt Haineală, din partea parchetelor de pe lângă tribunale, şi Dan Nicolae Chiujdea, din partea parchetelor de pe lângă judecătorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici