Prima pagină » Politic » A patra încercare! Mâine va avea loc o nouă şedinţă BPR pentru a stabili calendarul moţiunii de cenzură

A patra încercare! Mâine va avea loc o nouă şedinţă BPR pentru a stabili calendarul moţiunii de cenzură

Parlamentarii din conducerile Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt convocaţi marţi, de la 11.00, pentru a stabili calendarul dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură iniţiată de USR şi AUR. Este a patra oară când e convocată şedinţa BPR.
A patra încercare! Mâine va avea loc o nouă şedinţă BPR pentru a stabili calendarul moţiunii de cenzură
Gabriel Pecheanu
06 sept. 2021, 16:20, Politic

Anca Dragu, preşedintele Senatului, a propus ca o nou şedinţă să fie convocată marţi, de la ora 11.00. Potrivit acesteia, pe ordinea de zi urmează să figureze un singur punct, respectiv calendarul moţiunii de cenzură.

Şedinţe de BPR au mai fost convocate vineri seara, sâmbătă şi luni, dar nu a fost cvorum de şedinţă.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, susţinător al premierului Florin Cîţu în cursa petru preşedinţia PNL, a cerut Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului acordarea unui termen de două săptămâni pentru verificarea semnăturilor de pe moţiunea de cenzură depusă de senatori şi deputati USR si AUR.

Cererea de verificare a semnăturilor de pe moţiunea de cenzură USR PLUS-AUR nu a fost adoptată în Birourile Permanente Reunite, pentru că nu a avut votul majorităţii celor prezenţi plus unul, spunea Ludovic Orban.

Senatorul Alina Gorghiu susţine că ar fi trebuit ca solicitarea de acordare a unui termen de două săptămâni pentru verificarea semnăturilor de pe moţiunea de cenzură ar fi trebuit analizată. Ea spune că regretă faptul că Ludovic Orban, preşedinte PNL, „ţine trena USR – AUR”.

Senatorul Alina Gorghiu spune că au fost 9 voturi „pentru” din 16 exprimate în Biroul Politic Reunit (BPR), ceea ce înseamnă că solicitarea de acordare a unui termen de două săptămâni pentru verificarea semnăturilor de pe moţiunea de cenzură ar fi trebuit analizată în comisia de statut.

Ludovic Orban, preşedinte PNL, şi Ovidiu Ganţ, deputat din partea minorităţii germane, nu au votat, deşi au fost prezenţi.