Mobilizare pe partea stângă a politicii. Fuziune, pregătită de partidul lui Dăncilă. „Luăm în calcul acest lucru”

Publicat: 20 10. 2019, 16:03
Actualizat: 05 06. 2020, 05:54

”Este dorinţa UNPR-ului. Luăm în calcul acest lucru. Vom discuta acest lucru în cadrul Comitetului Executiv Naţional. Am văzut dorinţa mai multor sindicate de a semna acord de cooperare, mai multor partide politice, partide care nu sunt parlamentare. Mă bucur că există această dorinţă de a veni către Partidul Social Democrat”, a declarat Viorica Dăncilă, întrebată fiind despre o eventuală fuziune PSD-UNPR.

Întrebată dacă va fi o fuziune prin absorbţie, Dăncilă a afirmat că decizia va fi luată de Comitetul Executiv Naţional al social-democraţilor.

În spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora cele două formaţiuni politice vor fuziona în perioada următoare.