Modificările aduse Legii cetăţeniei, sesizate la CCR de Klaus Iohannis

„La data de 5 decembrie 2022, Parlamentul a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991. Legea are ca obiect de reglementare introducerea unui nou caz de dobândire a cetăţeniei române, la cerere, prin completarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991. Astfel, vor putea dobândi cetăţenia română şi cetăţenii străini căsătoriţi cu un cetăţean român dacă aceştia convieţuiesc în străinătate de cel puţin 10 ani de la data căsătoriei şi îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute de lege”, arată Administraţia Prezidenţială.

Potrivit expunerii de motive, condiţiile de acordare a cetăţeniei la cerere fac imposibilă opţiunea dobândirii cetăţeniei române de către soţii unor cetăţeni români care locuiesc împreună cu aceştia în străinătate, în condiţiile unei mobilităţi accentuate a persoanelor în actuala societate. Astfel, cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: „a) s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei; b) dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, nu întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acţiuni; c) a împlinit vârsta de 18 ani; d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite de legislaţia privind regimul străinilor; e) este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român; f) cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială; g) cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional”.

„Considerăm că, prin conţinutul său normativ, Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 încalcă o serie de principii şi dispoziţii constituţionale pentru motivele pe care le vom arăta în continuare. La art. I din legea criticată, cu referire la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1991, se prevede că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin dacă acesta <s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei, sau este căsătorit şi convieţuieşte în străinătate cu un cetăţean român, de cel puţin 10 ani de la data căsătoriei>. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, în forma în vigoare, <cetăţenia română este legătura şi apartenenţa unei persoane fizice la statul român>. În cazul legii criticate, prin raportare la exigenţele impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, apreciem că sintagma <este căsătorit şi convieţuieşte în străinătate cu un cetăţean român de cel puţin 10 ani de la data căsătoriei> este lipsită de claritate şi precizie, contrar exigenţelor constituţionale”, se menţionează în sesizare.

Iohannis arată că din conţinutul normei criticate nu reiese cu claritate dacă această perioadă de 10 ani trebuie să fie una neîntreruptă sau nu, mai ales prin raportare la dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.

Potrivit sesizării, intervenţia legislativă asupra art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1991 nu este corelată cu prevederile art. 8 alin. (3) din acelaşi act normativ care prevede că: „Dacă cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie care a solicitat să i se acorde cetăţenia română se află în afara teritoriului statului român o perioadă mai mare de 6 luni în cursul unui an, anul respectiv nu se ia în calcul la stabilirea perioadei prevăzute la alin. (1) lit. a)”. Astfel, întrucât art. 8 alin. (3) trimite la întregul conţinut al art. 8 alin. (1) lit. a), devine neclar în ce măsură ipoteza normativă - potrivit căreia cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie se află în afara teritoriului statului român pe o perioadă mai mare de 6 luni în cursul unui an, cu consecinţa neluării în calcul a anului respectiv - va fi compatibilă cu noua soluţie legislativă ce are în vedere plasarea titularului cererii în străinătate pe întreaga perioadă de 10 ani de la data căsătoriei.

„Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (Decizia nr. 447/2013). Totodată, potrivit jurisprudenţei constituţionale referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, <esenţial este ca prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate, care să nu întrunească cerinţele clarităţii, preciziei, previzibilităţii şi ale accesibilităţii normei juridice, legiuitorul să fi adus atingere în final unor drepturi, libertăţi sau principii de rang constituţional> (Decizia nr. 62/2018). În situaţia de faţă, neclaritatea normei aduce atingere unor principii constituţionale care stau la baza instituţiei cetăţeniei şi a legăturii juridico-politice dintre cetăţeni şi statul a cărui cetăţenie o dobândesc. În acest sens, printre valorile supreme consacrate la art. 1 alin. (3) din Constituţie se numără şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor români. Unul dintre principiile cetăţeniei române este reprezentat de faptul că numai cetăţenii români sunt titularii tuturor drepturilor şi libertăţilor consacrate de Constituţie, inclusiv a drepturilor exclusiv politice. Astfel, legătura juridică a unei persoane cu statul român conferă acesteia posibilitatea de a-şi exercita şi a-i fi protejate toate drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie”, se mai arată în document.

De asemenea, potrivit art. 4 din Constituţie: „(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi. (2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială”. Astfel, unitatea poporului şi solidaritatea cetăţenilor săi reprezintă fundamentele statului român, iar, potrivit art. 5 alin. (1) din Constituţie, „Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică”. Totodată, potrivit art. 16 din legea fundamentală, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

„Toate aceste principii constituţionale oferă substanţă cetăţeniei, atât în accepţiunea sa de instituţie juridică reglementată prin lege cu caracter organic, cât şi în cea de condiţie juridică. În situaţia de faţă, o reglementare neclară, incompletă şi necorelată cu ansamblul reglementărilor în materie, nu lipseşte doar norma de claritate şi precizie, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie, ci se răsfrânge şi asupra aplicării altor principii de rang constituţional, precum principiul statului de drept, principiile constituţionale ale cetăţeniei şi, implicit, principiul egalităţii în faţa legii. Astfel, o neclaritate ce planează asupra unui mod de dobândire a cetăţeniei române - element al instituţiei juridice cu acelaşi nume - are efecte în planul condiţiei juridice a respectivelor persoane, condiţie protejată de principiile constituţionale enumerate anterior. În concret, neclaritatea menţionată este susceptibilă de a crea interpretări diferite ale autorităţilor chemate să aplice legea - ce ar putea opune incidenţa art. 8 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 - şi, pe cale de consecinţă, dificultăţi în aplicare şi soluţii diferite cu privire la cererile de acordare a cetăţeniei române unor cetăţeni străini sau persoane fără cetăţenie, cu aşteptări legitime întemeiate pe art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1991. Aceste aspecte contravin principiului constituţional al calităţii legii. Potrivit jurisprudenţei instanţei constituţionale, chiar dacă formularea legilor nu poate prezenta o precizie absolută, pentru a fi îndeplinite cerinţele de predictibilitate, norma juridică trebuie să fie clară şi inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează nu trebuie doar să fie informaţi asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci să înţeleagă şi consecinţele legale ale acestora. (...) În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 este neconstituţională”, solicită Iohannis.