Video Monarhie versus Republică. Minutul şi scorul - VIDEO

Sunt 70 de ani de atunci. Cu toate astea, cred că istoria naţională va consemna, în cei 70 de ani, şi un foarte scurt moment de normalitate. Sunt cele 15 minute în care Regele Mihai şi-a citit mesajul în Parlamentul României, în dimineaţa zilei de 25 octombrie 2011.

Se spune că România nu are tradiţie monarhică. Dar despre România (Mică) se poate vorbi abia de la 1859 încoace. Iar de la 1859, România Mică a avut Domn pe Alexandru Ioan Cuza. Apoi, de la 1866 până la 1881, (tot) Domn al României a fost Carol I. Din 1881 urmează, până la 1947, un şir de regi ai României (devenită Mare din 1918): acelaşi Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai (ultimii doi cu alternanţe la Tron). Aşadar, de la Cuza, până în 1947, sunt 88 de ani. Din 1947, România este Republică. „Populară”, până în 1989 şi „democratică/ parlamentară” până astăzi. Republica noastră a împlinit 69 de ani. Lăsând orice alt comentariu de o parte, avem de comparat cifra 88 cu cifra 69. Asta ca să vedem, aritmetic, ce şi cum cu tradiţia. Monarhie vs Republică: 88 - 69. Dacă unii reproşează acestui calcul că am adăugat şi domnia lui Cuza la monarhie, poftim, o scădem şi obţinem Monarhie vs. Republică: 81 - 69.

În discursul său din Parlament, din 25 octombrie 2011, Regele Mihai a enumerat câteva valori fundamentale de la care un neam n-ar trebui niciodată să abdice: libertatea, identitatea şi demnitatea. Libertatea ni se trage de pe la 1877, când cu Războiul de Independenţă purtat sub comanda primului nostru Rege, Carol I. Identitatea ni se trage de la Marea Unire din 1918, înfăptuită sub domnia Regelui Ferdinand. Iar demnitatea poate fi lesne găsită în perioada interbelică, la vremea când leul, moneda Regatului României, era una dintre cele mai puternice monede ale continentului şi când o seamă de români ţineau capul de afiş pe teritoriul artelor şi al ştiinţelor în Europa.

În fine, o ultimă observaţie: pe 25 octombrie 2011, de la discursul Regelui Mihai din Parlament au absentat mai multe persoane, printre care şi preşedintele de la acea vreme al României. O singură absenţă este inexplicabilă: aceea a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române. În special de către BOR, Regele ar trebui să fie perceput (fără nici un comentariu) drept Unsul lui Dumnezeu (asta, desigur, dacă Patriarhul şi BOR admit existenţa lui Dumnezeu). Lipsind de la întâlnirea cu Regele, Patriarhul a absentat de la întâlnirea cu rosturile cele mai intime şi mai subtile ale Bisericii sale, ratând, irosind iremediabil, un moment istoric. Irepetabil.