- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (20.05.2014, 14:32)
- Departamentul Politic
Monica Macovei, criticată de Swoboda: Europarlamentarul PDL îi minte pe români. Exploatează frica într-un mod ce aminteşte de trecut
Liderul grupului S&D din Parlamentul European, Hannes Swoboda, susţine, potrivit unui comunicat al PSD, că europarlamentarul PDL Monica Macovei ”îi minte pe români” şi ”exploatează frica într-un mod care aminteşte de manipulările din trecut”.
Urmărește
827 afișări
Monica Macovei (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)
Conform sursei citate, Swoboda condamnă ferm declaraţiile europarlamentarului PDL Monica Macovei, potrivit cărora o majoritate a social-democraţilor în Europa ar însemna ”vremuri de teroare şi întoarcerea la comunism”.
Hannes Swoboda afirmă că „Macovei însăşi se angajează într-un fel de exploatare a fricii care ne aminteşte de opresiunile şi manipulările din trecut”.
„Regret declaraţiile condamnabile şi manipulatoare ale doamnei Macovei despre familia progresistă din Europa. Grupul social-democraţilor apără continuu drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor din Europa. În schimb, doamna Macovei îi minte pe votanţii români şi încearcă să-i manipuleze pe oameni. Doamna Macovei însăşi se angajează într-un fel de exploatare a fricii care ne aminteşte de opresiunile şi manipulările din trecut. Dacă ar fi avut ce să ofere votanţilor, s-ar fi concentrat pe acele aspecte. Aceste este motivul pentru care social-democraţii europeni şi-au axat campaniile nu pe atacurile personale, ci pe nevoia de locuri de muncă şi de creştere economică în Europa, pentru prosperitatea tuturor”, a afirmat Hannes Swoboda, conform PSD.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
-
Milanovic, pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia, potrivit unui exit poll
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
Europarlamentarul PDL Monica Macovei susţine că, dacă socialiştii europeni vor obţine o majoritate cu care să conducă Europa, "ne aşteaptă vremuri de teroare şi întoarcerea la comunism", iar alegerea lui Martin Schulz ca preşedinte al Comisiei Europene ar fi "un mare pericol şi pentru România".
Macovei a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că, în toamnă, Parlamentul European va alege preşedintele Comisiei Europene, dar candidatul anunţat de socialişti, Martin Schulz, ar reprezenta "un mare pericol şi pentru România".
"Ştiţi că sunt deja candidaţi anunţaţi, pe stânga este domnul Schulz, pe dreapta este domnul Juncker, fost premier al Luxemburgului. Mie mi se pare un mare pericol ca domnul Schulz să ajungă preşedinte al Comisiei Europene, şi pentru România, şi pentru direcţia vest, adică Uniunea Europeană, pentru România. (...) Gândiţi-vă ce ne aşteaptă dacă socialiştii vor avea o majoritate cu care să conducă Europa: ne aşteaptă vremuri de teroare şi întoarcerea la comunism", a spus Macovei.
Ea a precizat că se bazează pe "fapte", amintind că, în aprilie, când forurile europene au decis să sancţioneze Federaţia Rusă, Martin Schulz, "şeful lui Ponta şi candidatul socialiştilor la funcţia de preşedinte al CE", s-a declarat public împotrivă, argumentând că Europa ia gaz de la ruşi.
Citește pe alephnews.ro: Incendiile din Los Angeles fac prăpăd. Ioan Alex povestește despre focurile devastatoare de la fața locului
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Senzori pentru albine și ciuperci ca materiale de construcție: Care sunt inovațiile care vor remodela viața în 2025
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum arată iadul, porivit unui bărbat care a murit timp de 3 minute. Ce a văzut: 'Extrem de...
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe