Monica Macovei: Gigi Becali ar trebui să tacă

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, luni, înainte de şedinţa BPN al PDL, că "Gigi Becali ar trebui să tacă", ea fiind întrebată cum comentează afirmaţiile critice ale liderul PNG la adresa unor membri ai PDL.

Urmărește
515 afișări
Imaginea articolului Monica Macovei: Gigi Becali ar trebui să tacă

Gigi Becali (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

"Cum spune Cristi Preda, ar trebui să tacă (Becali n.r.)", a spus Monica Macovei.

Întrebată dacă Mişcarea Populară ar fi o soluţie pentru alegerile locale, Macovei a spus că această mişcare ar fi o soluţie pentru România.

Preşedintele PNG George Becali a declarat, sâmbătă, că membrii PDL care au spus că PNG şi PP-DD n-ar trebui să fie parte dintr-o viitoare mişcare populară "sunt oameni care nu au făcut nimic nici în viaţă, nici în politică".

"Nu ştiu dacă poate vreodată nici ăla care vorbeşte cu «r», care a fost ministru la Cultură, cum îl cheamă ... Paleologu. Nici Paleologu, nici Cristian Preda nu pot face într-o luptă nici cât negru sub unghia mea. Asta nu cred că nu ştie un animal politic între ghilimele care se numeşte preşedintele Traian Băsescu. Ce nevoie să ai de Paleologu? Ar trebui să-i spună «Măi tată, du-te citeşte două, trei cărţi, vino la televizor şi rârâieşte-te cât vrei tu»", a comentat europarlamentarul.

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că Gigi Becali ar trebui să-şi ceară scuze pentru că a jignit doi lideri importanţi ai PDL, Cristian Preda şi Toader Paleologu, acesta nefiind un mod de colaborare cu PDL.

Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, sâmbătă, în replică la criticile aduse de preşedintele PNG, că singura contribuţie "pozitivă a lui Gigi Becali la politica românească ar tăcerea".

"Nu există niciun acord (nr- între PDL şi PNG pentru alegerile din Bucureşti). Becali îndrugă verzi şi uscate.Singura contribuţie pozitivă a lui Becali la politica românească ar fi tăcerea. După ce a distrus Steaua este regretabil că vrea să îşi pună amprenta asupra politicii. Parlamentul European l-a plasat în grupul nefrecventabililor, alături de Vadim şi Severin. Ar fi bine să avem şi în România această categorie. Am putea numi categoria «mai bine taci!»", a declarat, pentru MEDIAFAX, europarlamentarul Cristian Preda.

Întrebat, sâmbătă, în legătură cu zvonurile care au circulat potrivit cărora o opţiune pentru Primăria Generală ar fi Cristian Preda, Becali şi-a criticat dur colegul din Parlamentul European.

"Doamne fereşte! M-am înţeles într-adevăr că facem o înţelegere şi plecăm împreună, dar dacă e Preda, imediat plec acasă. Dar ce, eu mă duc cu unu să pierd? La pierzanie nu mă duc niciodată! Ce să câştige Preda? Păi Preda face 2% , îl bate Oprescu, face 98% şi el 2%. Dacă o face şi 2%...", a comentat Becali.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a susţinut, vineri, pe blog, că o alianţă politică de succes, indiferent că se va numi Mişcarea Populară sau altfel, nu va putea include traseişti, corupţi sau "guralivi de tipul Becali, Dan Diaconescu şi alţii, care nu au nicio idee despre guvernarea contemporană".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici