Conform unui comunicat de presă al Comandamentului Forţelor Aeriene Aliate, avioanele NATO AWACS vor contribui la asigurarea protecţiei în spaţiul aerian, în timpul summitului Uniunii Europene, de la Sibiu, din 9 mai. Avioanele NATO AWACS efectuează cu regularitate misiuni de patrulare, în timpul evenimentelor importante, inclusiv în timpul întâlnirilor liderilor, precum şi în timpul altor evenimente publice, precum turneul internaţional de fotbal.
„Avioanele NATO AWACS asigură o capabilitate extraordinară şi suntem mândri că putem veni în ajutorul organizării acestui eveniment”, a afirmat comandantul de bridagă al Forţelor Aeriene al SUA, generalul Andrew Hansen, locţiitorul şefului Statului Major al Comandamentului Forţelor Aeriene Aliate, cu sediul în Ramstein. „Această acţiune demonstrează cooperarea strânsă dintre NATO şi Uniunea Europeană”, a adăugat acesta.
Aceasă misiune vine în urma cererii Guvernului României, care găzduieşte summitul liderilor UE.
CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII