„Nu mă surprinde, pentru că preşedintele Iohannis a folosit abuziv toate instrumentele şi atribuţiile pe care le are în Constituţie pentru a bloca şi alte legi din programul de guvernare, Fondul Suveran, legea pentru fermieri, legea salarizării, doar, doar de a găsi mijloace pentru a da jos Guvernul”, a declarat, miercuri la Parlament, liderul PSD, Liviu Dragnea.
Preşedintele Klaus Iohannis a criticat modificările aduse Codului Penal în Parlament şi a anunţat că va contesta proiectul la Curtea Constituţională.
”Despre conţinutul Codului penal modificat voi avea o prezentare mai lungă atunci când voi contesta la CCR acest act normativ. De asemenea, este bine de ştiut că şi Codul de procedură penală este în pregătire pentru a fi contestat la CCR. Modificările care s-au făcut sunt în bună măsură, fie inutile, fie chiar toxice sau dăunătoare şi am de gând să folosesc toate instrumentele constituţionale pentru a contesta Codul penal şi de procedură penală”, a declarat Klaus Iohannis.
El a mai spus că ”este pur şi simplu inadmisibil” cum a tranformat PSD procedurile parlamentare.
”Ceea ce se întîmplă în aceste zile se numeşte dictatura majorităţii. Este profund dăunătoare democraţiei. În primul rând, parlamentul trebuie să-şi dea atenţia cuvenită. PSD a trecut în timp record Codul penal prin Parlament, un simulacru de dezbatere în Camera Deputaţilor şi acest lucru e profund dăunător. PSD a reuşit în scrut timp să distrugă demnitatea actului de legiferare”, a mai spus preşedintele Iohannis.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul care aduce modificări la Codul penal, cu 167 de voturi pentru 97 împotrivă, 19 abţineri, în calitate de for decizional.