Proiect: Un deputat propune susţinerea învăţământului profesional-dual

Publicat: 10 01. 2020, 21:39
Actualizat: 29 03. 2020, 01:32

Prin iniţiativa legislativă, operatorii economici sunt încurajaţi să iniţieze parteneriate cu statul în vederea susţinerii învăţământului profesional-dual, astfel încât să fie formată o resursă umană bine pregătită, calificată şi aptă să se integreze pe piaţa muncii, potrivit unui comunicat de presă al USR, remis vineri MEDIAFAX.

„Combaterea abandonului şcolar şi dezvoltarea comunităţilor începe prin revalorizarea învăţământului profesional! Învăţământul profesional, în special cel realizat în regim dual, reprezintă una dintre cele mai importante trasee educaţionale care au rolul de a oferi elevilor oportunităţi de învăţare bazate pe instruire practică. În acest fel, elevii au oportunităţi de dezvoltare profesională, un venit sigur reprezentat de bursele acordate de stat şi de operatori economici, precum şi viitoare locuri de muncă sigure. Pentru a avea randament, învăţământul profesional-dual trebuie însă orientat spre formarea tinerilor în acord cu nevoile reale ale pieţei; calificările profesionale trebuie racordate la cerinţele economice şi la standardele de dezvoltare tehnologică”, a declarat Cristina Iurişniţi, potrivit sursei citate.

Proiectul de lege prevede modificarea Codului Fiscal şi a Legii Educaţiei 1/2011 în sensul acordării de facilităţi fiscale agenţilor economici care doresc să investească în formarea profesională a tinerilor: – Zero impozit pe profitul reinvestit în formarea de calitate a elevilor prin instruire practică; – Deducerea cheltuielilor operatorilor economici cu bursele elevilor din baza impozabilă.

„Totodată, trebuie să ţinem cont de particularităţile fiecărui operator economic. Spre exemplu, o microîntreprindere cu doi angajaţi care şi-ar dori să formeze elevi nu ar putea să îi formeze pe aceştia la sediul microîntreprinderii din cauză că, la ora actuală, Legea Educaţiei prevede că grupele pentru orele de practică se constituie din minimum 7, maximum 15 elevi. În acest sens, am propus eliminarea minimului pentru a putea oferi oricărui operator economic, indiferent de dimensiunile acestuia, posibilitatea de a instrui elevi. Această modificare vine în sprijinul elevilor şcolarizaţi în mediu rural sau în oraşe mici şi unde activează operatori economici de dimensiuni reduse”, a completat deputatul USR.

Conform sursei menţionate, atragerea de noi operatori economici care să investească în învăţământul profesional-dual vine cu un dublu beneficiu:

– dezvoltarea economiei locale, a produselor locale şi a lanţurilor scurte între producător şi beneficiar.

– formarea profesională de calitate, direct la agentul economic, în acord cu cerinţele pieţei, a realităţilor socio-economice şi culturale ale comunităţii respective.