Cum mediul de securitate din regiune este produsul diverselor interese ale statelor litorale şi ale vecinilor acestora, România, prin această abordare, poate deveni un actor cheie în arealul extins al Mării Negre pentru opţiunea care presupune un răspuns mai ferm al NATO la provocările de securitate din această regiune.
Regiunea Mării Negre are o importanţă crucială pentru Europa, fiind o zonă de contact majoră, dar şi critică, între Europa şi Asia, între Occident şi Orient, precum şi, lucru nu mai puţin important, punte de legătură între creştinism şi islamism. Acest areal reflectă, la scară redusă, întregul set de mutaţii, evoluţii şi tendinţe din domeniile politic, economic şi social care se manifestă la scara întregului continent. Mulţi experţi consideră că oricine controlează sau domină Marea Neagră poate proiecta cu uşurinţă puterea pe continentul european, în special în Balcani şi Europa Centrală, dar şi în estul Mediteranei, precum şi în Caucazul de Sud şi Nordul Orientului Mijlociu.
Desfiinţarea Tratatului de la Varşovia, dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, având ca efect, printre altele, apariţia unor noi state în zonă şi a unor focare de conflict inter-etnic, au dus la transformarea regiunii Mării Negre într-o zonă cu grad sporit de risc, marcată în principal de disputele de natură politico-economică dintre riverani, dar şi de preocuparea altor state, chiar neriverane, de a-şi impune interesele în zonă.
Mizele strategice şi geopolitice au fost întotdeauna majore în regiunea Mării Negre. Dezvoltările regionale, atât pozitive cât şi negative, continuă să afecteze interesele vitale ale ţărilor şi popoarelor situate de-a lungul ţărmului, transmiţând reverberaţii mult peste aceste limite.
Anexarea Crimeii a dezvoltat foarte mult amprenta strategică a Rusiei în această regiune. Din punct de vedere militar, peninsula serveşte deja ca un avanpost pentru proiecţia extinsă a forţei ruse faţă de sudul Ucrainei, Balcani şi Turcia. Urmare a faptului că prezenţa militară a Moscovei nu mai este constrânsă de acordurile juridice cu partea ucraineană, potenţialul geostrategic al Crimeii poate fi utilizat pe deplin de către Moscova pentru implementarea unui spectru larg de instrumente de
putere care se susţin reciproc.
Perfecţionarea continuă a sistemului Anti-Access/Area Denial (A2/AD) şi completarea acestuia cu sisteme performante de comunicaţii, supraveghere şi capabilităţi de război cibernetic au ca efect perturbarea spectrului electromagnetic şi privarea
forţelor străine de utilizarea propriilor echipamente militare (Fig.1). Nu în ultimul rând, desfăşurarea unor capabilităţi militare de nouă generaţie, face ca Flota rusă la Marea Neagră să contribuie fundamental la crearea unui dezechilibru de
securitate în regiunea Mării Negre, cu repercusiuni majore asupra securităţii euro-atlantice.
Coroborat cu acţiunile Rusiei în Georgia, din anul 2008, anexarea ilegală a Crimeei în 2014 şi activităţile sale destabilizatoare în estul Ucrainei, precum şi existenta conflictelor „îngheţate”, dar controlate de Moscova, demonstrează faptul că Rusia
foloseşte Marea Neagră ca areal de aplicare a metodelor noi de revizionism, mult mai avantajoase decât cucerirea vastă a teritoriilor.
Articol semnat de generalul (r) Ştefan Oprea este fost reprezentant militar al României la NATO şi UE ( Citeşte continuarea pe www.monitorulapararii.ro)