Prima pagină » Politic » Băsescu cere Guvernului să nu vândă vila de protocol din Covasna

Băsescu cere Guvernului să nu vândă vila de protocol din Covasna

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat Guvernului ca vila de protocol din staţiunea Covasna, aflată în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, unde este cazat, să fie scoasă de pe lista imobilelor care urmează a fi vândute.
Băsescu cere Guvernului să nu vândă vila de protocol din Covasna
08 aug. 2007, 19:44, Politic

Preşedintele Băsescu a declarat, miercuri, în staţiunea Covasna, că a solicitat Guvernului să scoată vila de protocol din această localitate de pe lista imobilelor care urmează a fi vândute şi să fie trecută din nou în domeniul public.

Vila de protocol din staţiunea Covasna, fosta vilă de vânătoare a lui Nicolae Ceauşescu, aflată în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, este situată în Valea Zânelor. Aceasta a fost construită în anii ’80, ca vilă de vânătoare pentru Nicolae Ceauşescu, care a vizitat-o o singură dată. Vila are pistă de elicopter şi a fost folosită în decursul anilor de diferiţi demnitari.

Şi autorităţile locale din judeţul Covasna sunt interesate de a prelua fosta vilă de vânătoare a lui Nicolae Ceauşescu din staţiunea Covasna, pentru a o introduce în circuitul turistic.