Moţiunea lui Ciorbea pentru şefia PNŢCD propune ca formă de guvernământ monarhia constituţională

Victor Ciorbea, candidat la şefia PNŢCD, a declarat, sâmbătă, la prezentarea moţiunii sale membrilor congresului extraordinar, că în anul 2011 acest partid ia iniţiativa formării unei largi coaliţii politice "Calea Dreaptă", care îşi propune, printre altele, revenirea la monarhia constituţională.

Urmărește
4 afișări

Moţiunea prezentată de Victor Ciorbea se intitulează "Calea Dreaptă - Naţional-Ţărănismul Creştin Democrat, Civic şi Monarhic, întemeiat pe Moralitate, Dreptate socială şi Justiţie".

El a susţinut că aceasta este forma istorică "cea mai naturală" care i se potriveşte României. "Două decenii de regim prezidenţial, cu alunecări înspre dictatură şi poliţie politică, au demonstrat îndeajuns superioritatea monarhiei, mai ales după o perioadă de postcomunism", a fost de părere Victor Ciorbea.

El a spus că în acest sens se doreşte organizarea unui referendum prin care să se decidă schimbarea formei de guvernământ.

Candidatul a arătat că unul dintre pilonii fundamentali pentru "calea dreaptă" va fi şi refacerea societăţii civile, având la temelie "moralitatea socială şi justiţia".

Victor Ciorbea a mai spus că această coaliţie îşi propune să ofere o alternativă celor nemulţumiţi de PDL, USL sau UDMR.

"România se confruntă în ultima perioadă, mai mult ca oricând, cu o gravă criză morală şi politică ce adânceşte haosul moral, instituţional şi administrativ", a arătat Ciorbea, el apreciind că acest lucru este cauzat de absenţa, de 11 ani, a PNŢCD din politica activă, din viaţa parlamentară şi guvernamentală.

Candidatul la preşedinţia PNŢCD a susţinut că acest congres extraordinar al partidului este unul al "reunificării tuturor ţărăniştilor". "Vom dispărea dacă nu realizăm unirea naţional-ţărăniştilor creştin-democraţi!", le-a spus el delegaţilor la congres.

Potrivit lui Ciorbea, reprezentanţii PNŢCD au "pierdut" cinci luni în negocieri "epuizante şi sterile" cu grupările Pavelescu şi Moescu. Acesta a mai spus că, în urma eşecului acestor negocieri la vârf, membri ai partidului s-au deplasat în ultimele săptămâni în toate judeţele ţării, unde existau diverse facţiuni. Victor Ciorbea a susţinut că, în urma dialogului cu liderii judeţeni şi teritoriali ai acestor facţiuni, a reuşit să determine prezenţa la acest congres a delegaţilor din aproximativ 90% din organizaţiile partidului, indiferent de apartenenţa la o facţiune sau alta. "În realitate, congresul nostru de astăzi reuneşte, practic, toţi ţărăniştii, din toate facţiunile, trecute şi prezente, având astfel şansa de a ne regăsi într-un partid mare şi puternic, de care ţara noastră are nevoie mai mult ca niciodată", a mai spus Ciorbea.

Liderul ţărănist Radu Sârbu a declarat, în intervenţia sa, că această formaţiune politică va fi cel mai bine reprezentată de Victor Ciorbea, din poziţia de preşedinte, dar şi din cea de avocat.

"Noi va trebui să-l susţinem pe Victor Ciorbea, atât politic, cât şi moral, de aşa manieră încât toată lumea să înţeleagă că PNŢCD este aici şi nu în altă parte", a menţionat el.

Sârbu a arătat că structurile formaţiunii politice sunt demoralizate în bună măsură, membrii sunt demobilizaţi, mulţi dintre aceştia aşteptând să se încheie procesele aflate pe rol.

"Imaginea pe care PNŢCD o transferă românilor e de partid dezbinat, care, la sub două procente, are trei conduceri şi trei preşedinţi care se judecă între ei", a spus el delegaţilor la congres.

Acesta a opinat că partidul nu va putea avea succes electoral câtă vreme nu se vor încheia disputele interne.

"Peste acest handicap nu putem trece. Revenirea PNŢCD nu se va realiza câtă vreme nu vom încheia diferendele interne, iar aceste diferende nu se vor încheia amiabil", a fost de părere Radu Sârbu.

Referitor la facţiunile din PNŢCD şi la liderii acestora, Sârbu s-a declarat convins că acţiunile acestora sunt făcute cu rea credinţă. "Propunerile care li s-au făcut au fost extrem de conciliante. Am admis aproape tot şi nu am obţinut nimic", a adăugat el.

Pe de altă parte, liderul ţărănist a subliniat că, în pofida aceastor circumstanţe juridice "nenorocite", a încercat în timpul mandatului său să menţină structurile de partid active.

Ca şi Radu Sârbu, Victor Ciorbea s-a referit în intervenţia sa la acţiunile care au împărţit partidul şi la faptul că nenumăratele procese dintre facţiunile din PNŢCD au afectat formaţiunea politică.

El a arătat că orice alt congres organizat de o altă grupare a ţărăniştilor nu poate fi decât o adunare de salariaţi, susţinând că delegaţii partidului sunt prezenţi la congresul extraordinar de sâmbătă.

"PNŢCD nu se rezumă la sediul din Rosetti şi nici la ştampilă. Noi vom câştiga sediul din Rosetti şi ştampila, pentru că le merităm", a mai spus candidatul.

Delegaţii la congresul extraordinar urmează să se pronunţe prin vot asupra moţiunii lui Victor Ciorbea.

De asemenea, delegaţii au adoptat o serie de modificări la statut.

La acest congres extraordinar au fost prezent şi Ion Diaconescu, preşedintele de onoare al partidului.

Aurelian Pavelescu şi Eugen Moescu nu au participat la această reuniune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici