VIDEO – Dezbaterea asupra moţiunii împotriva lui Vlad Voiculescu a început cu un conflict. PSD a cerut ca doi eurodeputaţi, ambii de la USR PLUS – Dacian Cioloş şi Dragoş Pîslaru – să părăsească sala pentru că nu sunt membri ai Camerei Deputaţilor, însă prezenţa acestora a fost agreată în cele din urmă de liderii de grupuri. Moţiunea PSD a fost citită de deputatul Alexandru Rafila. Pe parcursul moţiunii, parlamentarii PSD au strigat din sală: „Demisia”. Preşedintele de şedinţă, Cristina Prună, a intervenit şi i-a rugat pe deputaţii PSD să facă linişte.
UPDATE 20.05 Voiculescu, declaraţii după moţiune, despre românul cu arsuri mort în Belgia: „Nu există autor moral. M-am ocupat personal”
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, luni, că nu există un vinovat în cazul românului cu arsuri care a decedat, la un spital din Belgia, pentru că transferul s-a făcut în momentul în care a existat un centru care să îl primească.
Întrebat, într-o conferinţă de presă la Parlament, despre cine e autorul moral al întârzierii transferului românului decedat în Belgia, Vlad Voiculescu a spus că nu există vinovaţi, pentru că nimeni nu s-a opus transferului în Europa.
„Dacă ar fi fost o singură persoană care să se fi opus acestui transfer al tânărului aş fi înţeles să vorbim despre un autor moral. Există un ordin de ministru, al ministrului Sănătăţii, ministrului Afacerilor Interne, respectiv un acord care spune că DSU este responsabil atât pentru găsirea centrului din străinătate în care pot fi trataţi arşii, cât şi pentru efectuarea transferului. Acestea sunt două atribuţii care sunt la DSU, dar nu putem să vorbim despre autor moral atât timp cât colegii de la DSU au făcut tot ce a depins de dânşii, şi anume: pe 20 a fost accidentul, pe 21 seara deja au primit înştiinţarea cei de la DSU. Tot atunci au început să caute centre în Europa unde să poată fi transferat pacientul. De îndată ce au găsit un centru, pacientul a fost transferat de îndată ce a fost posibil din punct de vedere tehnic. A existat o defecţiune a avionului, este un lucru pe care l-am aflat de la dr. Arafat. De îndată ce s-a găsit o soluţie alternativă, prin MApN, pacientul a fost transferat”, a spus Voiculescu.
Ministrul a precizat că îndoielile pe care le are şi verificările care sunt realizate au legătură cu modul în care a fost tratat pacientul, după ce un medic din Belgia a spus că bolnavul nu fusese bine îngrijit în România.
„Nu putem compara cu lucruri din trecut şi să căutăm un autor moral atâta timp cât nu a existat nici măcar o singură secundă să fie existat un loc în străinătate şi cineva să fi refuzat transferul. M-am ocupat personal de asta, am sunat la DSU şi de îndată ce transferul a fost posibil s-a şi efectuat”, a precizat Voiculescu.
Pacientul decedat la spitalul din Belgia a fost transportat iniţial la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, apoi, în 21 ianuarie 2021, a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sfântul Spiridon” din Iaşi.
UPDATE 19:00 Şedinţa a fost închisă
Liderul de grupului PSD, Alfred Simonis a solicitat susţinerea votul pe moţiune la această şedinţă. Pe fondul absenteismului parlamentarilor Coaliţiei, social-democraţii au încercat să forţeze un vot pe moţiunea simplă.
Raluca Prună a închis sedinţa fără a supune la vot solicitarea liderului de grup al PSD.
UPDATE 18.20 Alexandru Rafila (PSD) răspunde acuzaţiilor lui Vlad Voiculescu:
UPDATE 18.12 George Simion (AUR):
UPDATE 17.50 Intervenţia lui Sorin Grindeanu (PSD):
UPDATE 17.45 Parlamentarii PSD strigă din sală: „Demisia”. Preşedintele de şedinţă, Cristina Prună, a intervenit şi i-a rugat pe deputaţii PSD să facă linişte.
UPDATE 17.20 Răspunsul lui Vlad Voiculescu în plenul Camerei Deputaţilor în care PSD îi cere demisia
Moţiunea simplă, intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor”, a fost semnată de 109 deputaţi social-democraţi şi depusă în plenul Camerei săptămâna trecută.
În moţiune, social-democraţii cer demisia lui Voiculescu pentru că, în perioada de timp care s-a scurs de la începerea mandatului său, au văzut “atât de multă incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani”.
“Victime omeneşti, spitale în flăcări, haos în vaccinare, degringoladă în sistemul de sănătate publică şi minciuni la testare i raportare! Şi multă indiferenţă, indolenţă, aroganţă şi sfidare din partea celui care ar trebui să aibă drept principală grijă sănătatea şi siguranţa cetăţenilor săi. Este deja prea mult! Acest ministru a de3venit un adevărat pericol pentru sănătatea românilor. Trebuie să votăm ca acest ministru să plece”, se arată în textul moţiunii.
De asemenea, semnatarii moţiunii simple mai acuză faptul că, în locul măsurilor “rapide” şi “viguroase” care să corecteze “tot ce aţi criticat atunci când eraţi în Opoziţie”, cetăţenii români au primit un “pachet cu acuze despre trecut” şi un pachet cu “promisiuni despre viitor”, dar nimic despre prezent sau despre cum pot fi rezolvate problemele acum.
Moţiunea simplă este doar consultativă. Spre deosebire de moţiunea de cenzură care duce la căderea Guvernului, moţiunea simplă are ca efect doar adresarea unui avertisment politic cu scopul de a remedia o situaţie eronată fără a creea de partea Guvernului obligaţia de a o respecta.