Udrea: La Convenţia Naţională ne rugam să nu începem să plângem pe scenă. Băsescu nu va reveni în PDL
Elena Udrea a apreciat, într-o emisiune la B1 TV, că reîntâlnirea cu Traian Băsescu a constituit un moment emoţionant pentru membrii PDL.
„A fost impresionant şi pentru cei care suntem aproape de partid şi cam ştim pulsul. Funcţia pe care o am îmi dă şansa de a fi permanent în mijlocul partidului şi cam ştiu pulsul partidului. Şi ştiam şi cu cât va câştiga premierul alegerile interne. Eu am spus de la început: cam pe aici va fi scorul, pentru că ştiam pulsul partidului”, a spus Udrea.
Ea a menţionat că foarte mulţi spuneau că partidul s-a îndepărtat de Traian Băsescu.
„Mulţi dintre cei care sunt astăzi la PDL n-au lucrat niciodată cu Traian Băsescu, l-au prins direct preşedinte şi nu au trăit neapărat în atmosfera pe care a creat-o în PDL preşedintele de atunci al PD, Traian Băsescu. Şi se spunea că nu mai există acel flux şi emoţie. Ei, aţi văzut ce s-a întâmplat la congres. Noi ne rugam să nu începem să plângem, cei de pe scenă. Şi sala, acolo sigur că doamnele sunt mai sensibile. A fost emoţionant. Momentul era emoţionant şi toată lumea simţea acelaşi lucru, cu siguranţă. După şase ani, cel care a creat acest partid şi l-a adus unde este, primul partid pe scena politică, era acolo din nou în mijlocul lor, după ce îşi luase rămas bun la ultima Convenţie, când Emil Boc a câştigat preşedinţia partidului. Şi acel moment de reîntâlnire culmea este că nu a fost un moment de rămas bun, a fost un moment foarte prezent şi foarte de viitor”, a declarat Elena Udrea.
Vicepreşedintele PDL a apreciat că relaţia dintre Traian Băsescu şi partid este una bazată pe tot ceea ce au construit împreună.
„Oamenii aceştia au fost ca într-o familie, au construit împreună, s-au bazat unii pe ceilalţi, şi-au pus vieţile la un loc şi au avut încredere că pot face ceva important împreună şi au reuşit: PD şi Traian Băsescu şi, tocmai pentru că nu a mai fost o colaborare de zi cu zi, întâlnirea aceea după atâţia ani a fost absolut emoţionantă şi noi ne rugam să nu cumva să începem să plângem pe scenă„, a subliniat Elena Udrea.
Întrebată dacă, după încheierea mandatului de şef al statului, Traian Băsescu va reveni în PDL, Elena Udrea a răspuns:
„Preşedintele a spus că nu se va întoarce. Eu sunt convinsă că partidul şi-ar dori ca Traian Băsescu să se întoarcă. Dar, aşa cum ştiu eu că este preşedintele, nu cred că va veni. Nu va face ce a făcut Ion Iliescu, sigur. Dar asta nu înseamnă că nu va rămâne alături de partid”.
Preşedintele Traian Băsescu a fost prezent, în 14 mai, la deschiderea Convenţiei Naţionale a PDL. El a avut un moment, la începutul discursului, în care, vizibil emoţionat şi având vocea tremurândă a spus: „Vă mulţumesc tuturor şi preşedintelui Emil Boc pentru faptul că nu m-aţi dezamăgit”.
De asemenea, Traian Băsescu şi-a încheiat discursul cu lacrimi în ochi, spunându-le democrat-liberalilor ca la finalul zilei, după numărarea voturilor, să rămână împreună.