Vlad Filat s-a întâlnit cu Traian Băsescu la reuniunea PPE de la Bruxelles
Premierul moldovean a discutat cu preşedintele român despre stadiul actual al relaţiilor bilaterale, subliniind că acestea s-au normalizat în ultimul an şi înregistrează o tendinţă „ascendentă”.
Filat a mai discutat cu cancelarul german, Angela Merkel, premierul ungar, Viktor Orban, preşedintele UE, Herman Van Rompuy, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi cu preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek.
În cursul discuţiei cu Merkel, Filat a abordat problema conflictului transnistrean şi perspectivele de soluţionare a acestuia şi a primit asigurări că Germania se va implica şi în continuare, în vederea realizării de „progrese”, potrivit Interlic. Cu preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, Vlad Filat a discutat despre eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni, ridicarea totală a restricţiilor în domeniul transporturilor aeriene şi dublarea volumului exporturilor de vinuri moldoveneşti în Uniune.
Filat a vorbit cu Van Rompuy despre situaţia politică internă din Republica Moldova şi perspectivele europene ale acesteia, în timp ce cu premierul ungar a abordat subiecte legate de vizita acestuia la Chişinău.
Premierul moldovean l-a invitat pe preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, să efectueze o vizită în Republica Moldova, „în viitorul apropiat”, precizează un comunicat al Guvernului.
Gazda acestei reuniuni a fost preşedintele PPE, Wilfried Martnes, iar la summit au mai participat premierii luxemburghez, Jean-Claude Juncker, polonez, Donald Tusk, italian, Silvio Berlusconi, belgian, Yves Leterne, ministrul suedez al Afacerilor Externe, Carl Bildt, dar şi secretarul general al partidului, Antonio Lopez-Isturiz şi liderul grupului în Parlamentul European (PE), Joseph Daul.