Prima pagină » Politic » Mircea Geoană: Prefer să intru cu Băsescu în turul al doilea

Mircea Geoană: Prefer să intru cu Băsescu în turul al doilea

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă seară, la Focşani, că preferă să intre cu Traian Băsescu în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. "Prefer să intru în turul doi cu Traian Băsescu", a spus Geoană.
Mircea Geoană: Prefer să intru cu Băsescu în turul al doilea
31 oct. 2009, 22:12, Politic

El a acuzat apoi că directorii PDL au pus la punct „cea mai brutală maşinărie de presiune şi stoarcere de fonduri pe care România a văzut-o”. „Am făcut un apel către instituţiile statului. Cei care au făcut abuzuri vor plăti. Fac un apel către primari şi oamenii de afaceri ai PSD să reziste încă câteva săptămâni”, a afirmat preşedintele PSD.

Mircea Geoană a venit la Focşani însoţit de Dan Nica, Marian Sârbu şi Ecaterina Andronescu, iar în cursul serii a vizitat Festivalul Internaţional al Viei şi Vinului Bachus – 2009, care a debutat vineri şi se va încheia duminică.

Preşedintele Băsescu a declarat, pe 19 octombrie, la RFI, că sondajele pe care partidele le dau publicităţii înaintea alegerilor fac parte din manipularea formaţiunilor politice şi că va intra în al doilea tur al prezidenţialelor cu Crin Antonescu, chiar dacă şi l-ar dori mai mult pe Mircea Geoană ca adversar.