Prima pagină » Politic » Iliescu, despre posibila sacrificare a lui Năstase: „Orice este posibil”

Iliescu, despre posibila sacrificare a lui Năstase: „Orice este posibil”

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat, luni, că solicitarea procurorului general, adresată Parlamentului, privind începerea urmăririi penale a lui Adrian Năstase este "cam suspectă" şi are ca ţintă discreditarea acestuia.
Iliescu, despre posibila sacrificare a lui Năstase:
26 ian. 2009, 12:51, Politic

Iliescu a afirmat că solicitarea înaintată Parlamentului de către procurorul general, Codruţa Kovesi, privind avizarea începerii urmăririi penale împotriva deputatului PSD Adrian Năstase, este "cam suspectă".

"Văd că se tot revine, şi numai în momente de acestea, când situaţia politică este aşa cum este. Acest atac direct la adresa lui Năstase, când ani de zile s-a văzut că nu există substanţă în toată această chestiune, este clar că are o anumită ţintă: discreditarea lui Năstase, care este cel mai puternic contracandidat al lui Băsescu", a spus preşedintele de onoare al PSD.

Întrebat despre informaţiile apărute în presa germană, referitoare la o posibilă "sacrificare" a lui Năstase de către PSD, în schimbul ridicării de către Comisia Europeană a monitorizării pe Justiţie, Iliescu a răspuns : "Orice este posibil. Da, este posibil".

Procurorul general al României Laura Codruţa Kovesi a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor prin care solicită ca plenul acestui for legislativ să se pronunţe asupra sesizării Parchetului privind începerea urmăririi penale în cazul deputatului Adrian Năstase.

Citeşte şi:

Kovesi cere Camerei să se pronunţe privind începerea urmăririi penale a lui Năstase

Năstase: Am mari rezerve în a candida la alegerile prezidenţiale