Video Năstase are "mari rezerve" să mai candideze în alegerile prezidenţiale

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, marţi, într-un interviu acordat cotidianului "Gândul", că are "mari rezerve" să mai candideze în alegerile prezidenţiale, el lansând totodată atacuri dure la adresa preşedintelui Băsescu, pe care l-a calificat drept "bezmetic".

Urmărește
11 afișări

Întrebat dacă mai candidează la alegerile prezidenţiale, în condiţiile în care, după cum spunea, PSD riscă să se afle într-un raport de subordonare faţă de Traian Băsescu, Năstase a răspuns că are rezerve să se angajeze într-o astfel de campanie.

"În acest moment, am rezerve a mă angaja într-o astfel de campanie, pentru un motiv foarte simplu. În măsura în care Traian Băsescu are toate pârghiile de putere pentru a susţine o nouă campanie, de la cele financiare, până la altele mai complexe, în condiţiile în care PSD guvernează cu PDL, elementele de diferenţiere ar fi extrem de complicate: în ce măsură ai putea să reprezinţi o alternativă, în condiţiile în care partidul tău merge împreună (cu Traian Băsescu, n.r.), colegii sunt împreună la şedinţele CSAT, la reuniuni interne şi internaţionale?!", a spus Năstase.

El a opinat că, în astfel de condiţii, un candidat al PSD nu ar avea foarte mari şanse.

"Deci, pare cumva o anumită echipă care se simte bine la guvernare şi atunci un candidat al PSD evident că nu ar avea foarte mari şanse. În acest moment, poziţia mea este mai rezervată decât era înainte de alegerile parlamentare. Sigur însă că România este o ţară a tuturor minunilor posibile, astfel încât, la mijlocul anului, va trebui să facem o nouă evaluare, mai ales după europarlamentare", a continuat el.

Solicitat să precizeze dacă, aşa stând lucrurile, candidatul PSD nu poate fi altceva decât un candidat-iepure pentru Traian Băsescu, Năstase a răspuns: "Absolut".

În opinia sa, democrat-liberalii îşi doresc un candidat care să fie cât mai convenabil şi mai comod pentru Traian Băsescu.

"Rămâne să vedem dacă noi avem aceeaşi intenţie sau nu. Sper că nu. Din punctul meu de vedere, România are nevoie de o schimbare în ceea ce priveşte preşedintele", a adăugat el.

Citeşte aici interviul acordat de Adrian Năstase cotidianului Gândul

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici