"Unul din subiectele extrem de serios discutate (în vizita făcută în perioada 31 mai – 2 iunie în Israel, n.red.) a fost programul nuclear iranian, care vreau să ştiţi că şi pentru noi prezintă riscuri. Prezintă riscuri, distanţa dintre Iran şi România este mică iar nu întreg teritoriul României este protejat de sistemul de apărare al Statelor Unite, doar o parte din teritoriu", a spus Băsescu.
El adăugat că subiectul a fost discutat în Israel "pentru că ne interesează şi pe noi".
"Noi intrăm într-o zonă de risc în momentul în care Iranul ar deţine armaent nuclear şi vectori de trimitere la distanţe mari a încărcăturilor nucleare. A fost un alt subiect în care suntem întru totul de acord cu statul israelian, că Iranul trebuie să devină transparent în a-şi prezenta capabilităşile nucleare şi obiectivele. Nimeni nu poate lua Iranului dreptul de a utiliza energia nucleară pentru a produce electricitate, dar acest lucru trebuie probabt prin controalele standard şi prin supunerea statului care dezvoltă tehnologii nucleare unui control onest, aşa cum îl cere Agenţia Nucleară de la Viena", a spus Băsescu.
El a spus, de asemenea, că toată lumea aşează lucrurile în zona riscurlui iranian, dar există riscuri foarte mari şi în zona Afganistan-Pakistan, "unde România este foarte interesată".
"În Pakistan este clar că sunt dezvoltări negative din punct de vedere al controlului forţelor extremiste, chiar a talibanilor, iar Pakistanul este o ţară care are F-16, care are arma nucleară", a spus Băsescu.