Liderul PDL Constanţa, Stelian Duţu, a demisionat din funcţie

Publicat: 20 04. 2008, 21:43
Actualizat: 06 11. 2012, 08:53

După încheierea manifestărilor desfăşurate, duminică seara, la Casa de Cultură a Sindicatelor, liderul formaţiunii politice, Emil Boc, a comentat demisia din funcţia de preşedinte al PDL Constanţa a lui Stelian Duţu, susţinând că este nevoie de oameni noi în structurile de conducere.

"Biroul Permanent Naţional va lua mâine (luni, n.r.) act de această demisie şi va numi un interimar, cel mai probabil pe Dorel Onaca, aflat în cursa pentru Primăria Constanţa. Deocamdată, nu cunosc motivele demisiei. Viaţa merge înainte în politică. Nici un partid nu depinde de un om, ci de oamenii pe care îi are şi de capacitatea de a face performanţă. Astăzi performanţă la Constanţa se face cu Dorel Onaca şi Ion Popescu, candidatul la preşedinţia Consiliului Judeţean Constanţa", a declarat Emil Boc după încheierea lansărilor celor doi candidaţi.

El a spus că nu ştie dacă Stelian Duţu doreşte să plece la un partid şi consideră că fostul preşedinte este o resursă a PDL. Emil Boc nu a exclus posibiltatea ca Duţu să se regăsească pe listele parlamentare la toamnă.

"Duţu este o resursă politică a PDL. El poate fi un candidat eligibil pentru Parlamentul, României depinde de dânsul dacă fructifică această şansă", a explicat liderul PDL.

Stelian Duţu nu a dorit să comenteze motivele demisiei şi nici să îşi prezinte planurile de viitor. Cel mai probabil el a fost dezamăgit de hotărârea luată de Biroul Permanent Naţional care nu a dorit să-l nominalizeze drept candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Constanţa, preferându-l în locul său pe avocatul Ion Popescu.