Năstase: De la realegere, Băsescu nu a avut întâlniri cu vreun şef de stat sau de guvern important

Publicat: 19 05. 2010, 10:58
Actualizat: 07 11. 2012, 01:10

„Vă recomand un exerciţiu simplu. Intraţi pe pagina de net a Preşedinţiei şi căutaţi ştirile despre vizitele interne şi externe. Şi vedeţi care a fost agenda preşedintelui după realegerea sa, în aproape jumatate de an. Veţi avea surpriza imensă a absenţei oricărui contact bilateral oficial cu vreun şef de stat sau de guvern important din Europa Occidentală, SUA, China sau Rusia. Nimeni din aceste zone nu a mai venit în România de luni de zile”, precizează Năstase pe blog.

El arată că, de fapt, cu excepţia preşedintelui Republicii Moldova, nimeni nu a mai venit în România deloc, cel puţin în vizită la Cotroceni.

Potrivit lui Năstase, vizitele externe ale preşedintelui Traian Băsescu au inclus doar deplasări în Afganistan, R. Moldova, Kazahstan şi Japonia, el apreciind că, poate, aceasta din urmă să fi fost ceva mai relevantă, dacă nu a fost şi ea decât de ordin general.

„Cum înţelegem această situaţie? Aşa vede lumea realegerea lui Traian Băsescu şi aşa «apreciază» cancelariile lumii calităţile actualei administraţii de a dialoga şi de a fi un partener util şi de încredere”, subliniază Năstase.

Fostul premier arată, totodată, că izolarea internaţională produsă de „geniul politic al lui Traian Băsescu reprezintă una dintre temele recurente ale oricărei analize corecte despre contribuţia preşedintelui la istoria contemporană a României.

„Din nefericire, această constatare nu este doar una seacă, rece, neimplicată. Izolarea noastră diplomatică are şi efecte, în lipsa unor relaţii externe solide tocmai în momentele cele mai dificile ale economiei. Nu avem parteneri cu care să putem discuta despre acorduri bilaterale utile locurilor de muncă şi industriilor din ţară. Nu avem la cine să apelăm pentru a stimula investiţiile. Nu avem parteneri pe care să îi stimulăm să contribuie la dezvoltarea ţării”, susţine Năstase.

El precizează, de asemenea, că, în ultimii ani, a încercat constant să atragă atenţia asupra nevoii de a se păstra o legatură directă cu marile cancelarii ale lumii, fiindcă acestea pot ajuta România să depăşească situaţii dificile precum cea din prezent.

„Deplasările formale la Consiliile Europene nu sunt suficiente. E nevoie de mai mult. Iar, din păcate, Traian Băsescu nu ştie ce înseamnă mai mult. Câtă vreme politica externă nu îi aduce lui sau prietenilor lui un beneficiu personal, ea nu există”, apreciază Năstase.