- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Năstase: Delegaţii la Congres trebuie aleşi într-o proporţie echitabilă
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, scrie, pe blog, că nu ştie cum a fost stabilită norma de reprezentare pentru delegaţii la Congres, pentru că nu a fost invitat să participe la luarea deciziei respective, el subliniind totodată că delegaţii trebuie aleşi după criterii trasparente.
Năstase: Delegaţii la Congres trebuie aleşi într-o proporţie echitabilă (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Năstase precizează, pe blogul său, că în ultimele zile a primit întrebări în legătură cu felul cum a fost stabilită norma de reprezentare pentru delegaţii judeţeni la Congresul din 20 februarie. "Răspunsul meu a fost: nu ştiu, pentru că nu am participat la luarea deciziei respective. Sau mai corect spus nu am fost invitat să particip la luarea deciziei respective", a menţionat el.
Conform Statutului PSD, norma de reprezentare este decisă de Comitetul Executiv Naţional şi se stabileşte "în funcţie de numărul membrilor de partid, de activitatea politică şi de rezultatele obţinute la alegeri de către fiecare organizaţie de partid", subliniază el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
"Din câte am înţeles, în urma unor discuţii între anumiţi lideri, după ultimul CexN, s-au transmis în organizaţii anumite cifre şi apoi au avut loc discuţii bilaterale cu Liviu Dragnea, secretarul general. Au fost corectate unele disparităţi. Înteleg că, oricum, discuţia va fi reluată luni, la viitoarea şedinţă a CExN. Problema este că, la acest sfârşit de săptămână, au loc vreo zece conferinţe judeţene unde se vor stabili delegaţi la Congres, prin raportare la nişte cifre care au un anumit grad de incertitudine", continuă Năstase.
El menţionează că discuţia "cea mai serioasă" este legată de dublarea numărului de delegaţi de la Bucureşti, de la 112 - la Congresul din 2005 - la 225 la Congresul din 20 februarie.
Potrivit lui Năstase, Marian Vanghelie, liderul PSD Bucureşti, invocă rezultatul obţinut în al doilea tur al prezidenţialelor din 2009, ori contraargumentul este acela că performanţa PSD poate fi judecată doar prin prisma rezultatelor din primul tur al prezidenţialelor, la al doilea tur rezultatul reflectând şi sprijinul liberalilor şi al tuturor celor care au votat anti-Băsescu.
"Astfel, dacă în 2004, în primul tur la prezidenţiale, în Bucureşti, PSD a obţinut 347.000 de voturi, în 2009, în primul tur, PSD a obţinut pentru candidatul său, 237.000 de voturi, deci cu 110.000 de voturi mai puţin! Şi atunci, care ar fi argumentul de performanţă pentru a dubla numărul de delegaţi?", se întreabă preşedintele CN al PSD.
"Să nu fiu înţeles greşit. Aş dori ca la acest Congres să participe cât mai mulţi colegi. Problema este că neavând o sală pentru câteva sute de mii de membri, Congresul trebuie să aibă loc prin prezenţa delegaţilor din toate organizaţiile. Aleşi însă într-o proporţie echitabilă şi după criterii trasparente", mai spune Năstase.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO