Năstase despre întâlnirea PSD-PNL: Nu îmi mai aduc aminte

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, întrebat despre întâlnirea de vineri seară dintre liderii social-democraţi şi cei ai PNL, că nu îşi mai aduce aminte.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Năstase despre întâlnirea PSD-PNL: Nu îmi mai aduc aminte

Năstase despre întâlnirea PSD-PNL: Nu îmi mai aduc aminte (Imagine: Mediafax Foto)

Întrebat de jurnalişti, după Biroul Permanent, despre întâlnirea de vineri seară dintre conducerea PSD şi cea a PNL, Năstase a răspuns ironic: "Nu îmi mai aduc aminte".

Năstase a răspuns ironic întrebărilor repetate ale ziariştilor pe acest subiect, repetând că informaţiile oficiale vor fi oferite, în conferinţa de presă, de conducerea partidului.

În cele din urmă, la insistenţele ziariştilor, Năstase a spus că în întâlnirea respectivă s-a decis ca, fiind o discuţie informală, participanţii să se abţină să facă orice comentariu.

Întrebat dacă liderii PSD vor discuta şi cu cei ai PDL, preşedintele Consiliului Naţional al PSD a spus că, dacă apare "nevoia unei discuţii cu PDL", atunci conducerea PSD va discuta şi cu cea a PDL.

Întrebat dacă mai susţine oportunitatea unei colaborări PNL-PSD, Năstase a răspuns că pentru PSD este foarte important să discute cu toate partidele şi "să îşi clarifice punctele de vedere pe baza punctelor lor de vedere".

Năstase a mai afirmat, răspunzând unei întrebări referitoare la afirmaţia liderului PDL, Emil Boc, despre informaţia că Geoană nu a fost prezent la întâlnirea de vârf PSD-PNL, că liderul democrat-liberal "are informaţii greşite, ca de obicei".

Liderul social-democrat Mircea Geoană a declarat, joi, după şedinţa BPN, că PSD a decis să demareze discuţii cu ceilalţi actori politici pentru declanşarea de alegeri parlamentare anticipate sau pentru constituirea unui "guvern de serviciu" din care să nu facă parte PSD şi care să organizeze alegerile. "Guvern de serviciu nu înseamnă guvern de uniune naţională, ci un guvern cu prerogative limitate, de tipul celui pe care domnul Stolojan l-a condus pentru pregătirea alegerilor din 1992", a mai spus Geoană, care a arătat că din acest guvern de serviciu nu va face parte şi PSD.

Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Ion Iliescu şi Adrian Năstase au avut, vineri, o întâlnire cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, el precizând că va urma o întâlnire PSD-PDL, existând posibilitatea să aibă loc şi una PSD-Traian Băsescu.

Cotidianul "Gândul" relatează, în ediţia de luni, că liderii PSD Mircea Geoană, Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Viorel Hrebenciuc le-au propus liberalilor, la întâlnirea de vineri seară, o colaborare preelectorală, însă premierul Călin Popescu Tăriceanu nu s-a arătat interesat de ofertă, amânând un răspuns clar.

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, luni, după şedinţa BPC, că nu a existat nicio informare din partea liderului Călin Popescu Tăriceanu cu privire la întâlnirea pe care acesta ar fi avut-o, vineri seară, cu liderii PSD, precizând că o astfel de întâlnire nu a avut caracter oficial.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, i-a informat, luni, pe membrii Biroului Permanent Naţional al partidului, despre întâlnirea pe care liderii social-democraţi au avut-o, vineri, cu conducerea PNL, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din PSD. Geoană a informat BPN despre întâlnirea pe care a avut-o, alături de alţi lideri ai PSD, cu conducerea PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici