Năstase: Discuţiile de la acest sfârşit de săptămână sunt definitorii

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase a declarat, sâmbătă dimineaţă, că discuţiile între partide din acest sfârşit de săptămână sunt "definitorii" pentru formarea unei majorităţi parlamentare

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Năstase: Discuţiile de la acest sfârşit de săptămână sunt definitorii

Năstase: Discuţiile de la acest sfârşit de săptămână sunt definitorii (Imagine: Mediafax Foto)

Năstase, care a venit la sediul PSD, a spus că partidul său urmăreşte negocierile dintre PNL şi PDL, social-democraţii urmând să ia, săptămâna viitoare "o decizie în cunoştiinţă de cauză, la nivelul partidului".

Liderii PDL şi PNL se întâlnesc sâmbătă, la această oră, la sediul liberalilor, în încercarea de a contura o majoritate parlamentară, necesară formării noului Guvern.

Cele patru formaţiuni parlamentare - PDL, PSD, PNL şi UDMR - şi reprezentanţii minorităţilor s-au aflat, vineri, la Palatul Cotroceni, pentru discuţii cu preşedintele Traian Băsescu pe tema majorităţii parlamentare.

Citeşte şi:

Liderii PDL şi PNL se întâlnesc la sediul liberalilor

Băsescu s-a consultat cu partidele pentru formarea Guvernului

Geoană: Pentru PSD e important ca în viitorul guvern să dăm primul-ministru

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici