Năstase: Dragă Stolo, nu mai exagera cu dovezile de fidelitate faţă de Băsescu

Fostul premier Adrian Năstase îi reproşează liderului PDL Theodor Stolojan, într-o postare pe blogul personal, că în declaraţii recente a încurcat "imunitatea parlamentară" cu "răspunderea ministerială" şi îl roagă pe acesta să renunţe la "dovezile publice de fidelitate faţă de Traian Băsescu".

Urmărește
39 afișări
Imaginea articolului Năstase: Dragă Stolo, nu mai exagera cu dovezile de fidelitate faţă de Băsescu

Fostul premier, Adrian Năstase (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Dragă Stolo, ştiu că nu vei primi cu bucurie acest apelativ de la altcineva decât de la prietenul tău, Traian Băsescu. Cu toate acestea, vreau să încerc o abordare la fel de directă, fiindcă văd că altfel de abordări chiar nu funcţionează", se arată la începutul postării de miercuri a lui Năstase.

El scrie că a început campania pentru alegerile europene, "iar prietenii pedelişti l-au pus pe «dragă Stolo» în glastră, ca pe o floare frumoasă şi strălucitoare, care poate să acopere mizeriile din casă".

"Mai grav este că i-au dat să citească la televizor şi în faţa presei un text care nu are nici o legătură cu realitatea.«Dragă Stolo», ai încurcat instituţiile. Te-ai referit, în textul pe care l-ai recitat ieri, de mai multe ori la conceptul de «imunitate parlamentară», care i-ar fi protejat pe miniştrii parlamentari în cazul cererilor de începere a urmăririi penale. Îţi aduc aminte, deşi ar fi trebuit să ştii, că instituţia ce trebuie invocată în toate aceste situaţii este cea a «răspunderii ministeriale”, adică cea reglementată de Constituţia României în art 109. Ştiu că pentru public dă bine să amesteci termenii, dar pentru un fost prim-ministru, un fost preşedinte de partid, astfel de confuzii (voite sau nu) sunt descalificante", se arată în postarea lui Năstase.

Fostul premier afirmă că decizia prinvind începerea sau nu a urmăririi penale în cazul foştilor miniştri aparţine Parlamentului.

"Dragă Stolo, îţi reamintesc, în al doilea rând, ceva ce ar fi trebuit, de asemenea, să ştii: Parlamentul nu este în subordinea Preşedintelui. Ştiu că asta îşi doreşte Traian Băsescu şi că încerci să faci tot ceea ce îşi doreşte preşedintele. Îţi respect fidelitatea. Dar hai să ne amintim care este totuşi rolul (încă al) Parlamentului în democraţia noastră reversibilă. Preşedintele poate să vrea oricât ca unele cereri ale parchetelor să fie aprobate. Decizia este însă la Parlament. Conform aceluiaşi articol 109 din Constituţie. Şi se ia în funcţie de existenţa sau inexistenţa unor indicii temeinice din cererile procurorilor. Este o decizie care nu poate fi niciodată pur formală, fiindcă altfel nu ar mai avea rost procedura", scrie Năstase.

El adaugă că Parlamentul "nu joacă rolul unui grefier care înregistrează cererile transmise de parchete şi concepute de Băsescu şi Morar".

"Parlamentul este instituţia care decide începerea sau neînceperea urmăririi penale în cazul miniştrilor şi al foştilor miniştri. Dacă nu este bună această procedură, putem să discutăm despre schimbarea Constituţiei. Dar, câtă vreme ea există, ar trebui să o respectăm. Cum respectăm şi articolul 84 din Constituţie, care permite imunitatea lui Traian Băsescu pentru Dosarul «Flota»", scrie fostul preşedinte al PSD.

El consideră că "povestea cu «blocatul dosarelor» de către Parlament este o manipulare, care funcţionează pentru cei neinformaţi".

Năstase consideră că "Traian Băsescu chiar crede că justiţia este doar ceea ce decide el".

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, marţi, că PSD este ctitorul blocării reformei în justiţie şi ctitorul blocării ridicării imunităţii parlamentare a demnitarilor. El a spus că trebuie amintit ce însemna justiţia în perioada 2001-2004, când începerea sau neînceperea urmăririi penale se decideau în cadrul şedinţelor de conducere ale PSD, aşa cum a rezultat din stenogramele date publicităţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici