Năstase: Mă întreb dacă nu vom schimba denumirea partidului în PSD – Aripa Vanghelie

Publicat: 17 02. 2010, 23:05
Actualizat: 06 11. 2012, 20:21

Mă întreb dacă nu vom schimba denumirea partidului în PSD-AV, Partidul Social Democrat-Aripa Vanghelie. Cred că discuţia noastră în legătură cu listele, închise sau nu, reprezintă o foarte mare diversiune. În loc să discutăm despre noua direcţie a partidului, cu statutul acesta de opoziţie, să discutăm de probleme grave, care ar necesita intervenţia noastră publică, asistăm la situaţii în care un vicepreşedinte al partidului zâmbeşte superior la o discuţie despre pensii şi salarii fără să intervină şi să spună un punct de vedere valabil. Mi se pare trist acest lucru”, a spus Năstase.

Năstase a declarat, tot miercuri, la Târgovişte, că nu exclude varianta de a candida, totuşi, la preşedinţia partidului, însă această situaţie poate apărea doar în cazul în care motivele care l-au făcut să se retragă nu vor mai fi valabile.

La conferinţa judeţeană a PSD Dâmboviţa au fost desemnaţi cei 51 de delegaţi la Congresul de sâmbătă al partidului, care şi-au exprimat susţinerea pentru o eventuală candidatură a lui Adrian Năstase, iar în lipsa acesteia pentru Victor Ponta.