- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Năstase: Nu caut sprijin pentru candidatura mea la şefia PSD
Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, că nu caută sprijin pentru candidatura sa la şefia PSD, el precizând că nu are o miză personală legată de această candidatură şi că influenţa sa în partid nu depinde de "scaunul" pe care este aşezat - în centru sau într-o parte.
Năstase: Nu caut sprijin pentru candidatura mea la şefia PSD (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)
"Nu caut sprijin (pentru candidatura la şefia PSD - n.r.). Am discutat cu unii colegi. Nu am o miză personală, nu fac o campanie pentru a fi ales. Am fost preşedintele PSD şi cred că am condus PSD într-o perioadă de performanţă, am fost premier, candidat la Preşedinţie, am fost ministru, preşedinte al Camerei. Am trecut prin toate fazele astea", a spus Năstase.
El a precizat că priveşte cu relaxare problema candidaturii la preşedinţia PSD, întrucât nu are o miză personală care să ţintească obţinerea unei poziţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
"Privesc mult mai relaxat această chestiune. Nu am o miză care să însemne neapărat câştigarea unei poziţii şi nu cred că influenţa mea în partid, după 20 de ani de muncă, ar putea să depindă de felul în care sunt aşezat pe un scaun, la masă - în centru sau într-o parte. Cred că deja cuvântul meu contează într-o anumită măsură şi lucrul ăsta, pentru mine, este cel mai important", a susţinut Năstase.
El a arătat că îşi păstrează punctul de vedere şi, neavând o miză personală, nu îşi propune, aşadar, să candideze la un post de ministru, premier sau de preşedinte al României, în viitor.
"Ceea ce aş putea eu să introduc, ca element important, ar fi tocmai această împărţire a strategiei în două etape: una de doi ani, în care să stabilizăm partidul, cu o echipă cât mai valoroasă, şi alta care să însemne aşezarea în block-start-uri şi pregătirea competiţiei pentru parlamentare, prezidenţiale", a subliniat Năstase.
El a adăugat că discuţiile din CExN, CN, precum şi cele din teritoriu vor arăta care este preferinţa colegilor de partid, iar el se va "plia", aşa "cum este firesc", pe ceea ce va reprezenta opţiunea clară, majoritară.
"Nu am o miză personală. De aceea, dacă pot să particip la o echipă, să o conduc sau pur şi simplu să particip la o echipă care să ajute la restructurarea, reconstrucţia ideologică în acest moment, la definirea unor linii politice, o voi face", a spus Năstase.
Năstase despre candidaţii la şefia PSD: Cresc, apar precum brazii
El a arătat, răspunzând unei întrebări privind candidatura lui Cristian Diaconescu la preşedinţia PSD, că respectă opţiunea fiecăruia dintre colegii săi de a candida.
Năstase a precizat, totodată, că, după cum se poate observa, candidaţii la preşedinţia PSD "cresc, apar precum brazii". "Nu cred că avem o problemă, nu aveţi o emoţie în legătură cu faptul că nu vom avea candidaţi", a adăugat Năstase.
El a mai spus că, în conformitate cu prevederile Statutului, data şi locul Congresului se stabilesc de către Consiliul Naţional.
"Va trebui să facem în aşa fel încât momentul dezbaterilor şi alegerilor de la Congres să nu fie foarte îndepărtat. Sper că va fi o soluţie rezonabilă, nici pacientul să nu stea pe masă până la operaţie pentru că s-ar putea să îi fie fatal, nici să nu aducem Congresul atât de aproape de Consiliul Naţional încât Conferinţele extraordinare judeţene pentru stabilirea delegaţilor să nu poată avea loc. Probabil că două, trei, maximum patru săptămâni, cel mult, între Consiliu şi Congres", a spus Năstase.
Adrian Năstase ar putea candida, la Congresul PSD, în echipă cu Cristian Diaconescu, pentru funcţia de preşedinte executiv al partidului, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din partid.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO