Năstase: Pentru ca programul de guvernare să nu rămână un eseu, e nevoie ca Ponta să fie premier

Publicat: 16 10. 2010, 17:36
Actualizat: 06 11. 2012, 21:26

Năstase a spus că, pentru a deveni realitate, programul de guvernare lansat de PSD, „România corectă, România socială”, trebuie să îndeplinească două condiţii: adoptarea moţiunii de cenzură şi desemnarea lui Victor Ponta ca prim-ministru.

„Ca acest text să nu rămână doar un eseu, doar o carte pentru biblioteca de partid, mai trebuie îndeplinite două condiţii”, a afirmat el. Fostul premier PSD a spus că prima condiţie este conlucrarea între partidele parlamentare din opoziţie şi mişcarea sindicală pentru adoptarea în Parlament a moţiunii de cenzură.

„Iar a doua condiţie este ca Victor Ponta să fie viitorul prim-ministru”, a mai spus Năstase.