- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Năsui rupe tăcerea despre finanţarea companiilor private la târguri internaţionale. ”Nu voi accepta niciodată risipirea banului public”
Cele mai mari contracte ale Ministerului Economiei sunt cele care finanţează participarea unor companii la târguri internaţionale, scrie pe facebook ministrul Claudiu Năsui, care vorbeşte în postare despre comisioane consistente şi risipirea banului public.
„În prima zi când am ajuns la minister, pe 24 decembrie, am primit tot felul de cereri să semnez documente. Inclusiv contracte care angajează bani publici sau pornesc tot felul de licitaţii. Toate mi se spunea că erau „extrem de urgente”. Fără ele se bloca totul. Iar toate trebuiau semnate imediat, pe loc. Fără să am timp să consult documentaţia propriu-zisă. Nici măcar nu aveam echipă. Evident, nu am semnat nimic, pentru că nu cred în astfel de presiuni.
Am cerut, însă, o situaţie cu toate contractele pe care le-a încheiat ministerul anul trecut cu valoarea de peste 5.000 euro. Contracte pe care le vom face publice pe site-ul ministerului în curând.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
Prima prelevare de organe la Spitalul Grigore Alexandrescu de la o tânără aflată în moarte cerebrală
Care credeţi că sunt cele mai bănoase contracte ale ministerului economiei? Un minister mare după toate standardele. Ei bine, este un contract cu Xtra Expo SRL, de peste 2,8 milioane de lei pentru participarea la un târg în Köln.
Nu investiţii, nu gândire pe termen lung, ci participarea la târg pe banii statului.
La un cost de 2,8 milioane de lei, ne-am gândi că au participat multe firme româneşti la acel târg. Câte credeţi că au participat? 23 firme. Da, aţi citit bine: 23 firme pentru un târg de 7 zile. Adică peste 122.000 lei per firmă”, scrie ministrul.
Năsui spune că organizatorul ia un comision consistent, calculat pe valoarea contractului.
„Al doilea cel mai mare contract al ministerului economiei este tot pentru participarea la un târg: Fashion Week în Paris. Ne-a costat 2.541.730,82 lei şi au participat 34 firme. Organizatorul este aceeaşi firmă ca la primul contract.
Următorul contract? Tot Paris Fashion Week dar, de data asta, a doua ediţie, din octombrie 2020 (în plină pandemie). Contractul este de 1.970.652,34 lei şi au participat 20 firme. Organizator? Aţi ghicit: aceeaşi firmă.
Nu ştiu nimic de acea firmă. Văd doar că are multiple contracte cu ministerul, nu am încă cifra finală câte, deocamdată am reperat încă vreo 8.
Câţi bani face această companie din banii statului? Doar la primul contract comisionul a fost de 348.670 lei. La următoarele a fost de 245.140 lei şi 209.440 lei. Toate astea într-un an cu pandemie şi buget de austeritate.
Curtea de conturi a semnalat în rapoartele sale nereguli referitoare la aceste târguri. De la modul de selecţie a companiilor, la rezultatele efective pentru economia României. Voi reveni cu mai multe detalii după ce am o discuţie şi cu ei, inclusiv referitor la asta. Deocamdată, am văzut doar ce au scris în rapoartele din anii anteriori”, mai spune ministrul.
Năsui spune că nu va accepta risipirea banului public, oricare ar fi atacurile care vor veni din cauza asta. „Ministerul economiei trebuie să fie un sprijin pentru întreaga economie, nu doar pentru cei care ştiu să navigheze culoarele întortocheate ale statului. Iar asta ales într-un an care se anunţă a fi foarte greu economic în care fiecare leu contează. De curiozitate, câţi dintre dumneavoastră aţi participat pe banii statului la astfel de târguri în străinătate?”.
Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România vorbeşte într-o scrisoare deschisă despre situaţia finanţărilor pentru târguri, caraterizând-o drept un sabotaj care duce la scăderea exporturilor, şomaj, amplificarea deficitului comercial şi al balanţei de plăţi, pierderile irecuperabile ale cheltuielilor de pregătire a participării firmelor la târguri, compromiterea imaginii ţării pe plan extern faţă de organizatorii manifestărilor internaţionale şi faţă de partenerii care aşteaptă zadarnic românii să le vadă noile creaţii şi produse de export.
„Este gravă lipsa de experienţă managerială a ministrului C. Năsui (nu este primul şi singurul caz), fără competenţă bazată pe o prodigioasă activitate în producţie, dar nu există nicio motivaţie la refuzul de consultare cu mediul de afaceri. S-a încercat în toată luna ianuarie (prin secretarii de stat din minister, prin patronatele afectate) să primim explicaţiile d-lui ministru la măsurile aberante, dar nu a fost posibil. Iar luni 01 febr., când a fost invitat în plenul CE din incinta ministerului, ne-a comunicat acceptul găzduirii reuniunii, dar a refuzat participarea!”, spune ANEIR.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO