Navele din Flota militară, supuse unei inspecţii pentru stabilirea fondurilor necesare modernizării

Navele aflate în operare în cadrul Flotei militare sunt supuse unor inspecţii în urma cărora se vor aloca fonduri pentru reparare şi modernizare, a declarat, miercuri, democrat-liberalul Costică Canacheu, preşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor.

Urmărește
5 afișări

"În următoarea etapă, vor avea loc inspecţii de o anumită anvergură la navele aflate în operare şi pe baza acestor inspecţii se vor aloca fonduri pentru reparare şi modernizare a acestor echipamente", a spus Canacheu, după audierea în comisie a conducerii SMFN.

La rândul său, vicepreşedintele comisiei, liberalul George Scutaru, a precizat că inspecţiile, care se află deja în derulare, au ca scop stabilirea fondurilor care vor fi necesare pentru modernizare în următorii cinci ani.

"Sperăm să existe un raport la nivelul comisiei undeva în luna iunie, pentru a se vedea starea navelor şi de ce fonduri este nevoie pentru a fi modernizate şi menţinute în funcţiune", a mai spus Scutaru.

Preşedintele comisiei, Costică Canacheu, a mai spus, la finalul audierii conducerii SMFN, că "flota fluvială este un element de siguranţă important pentru traficul pe Dunăre şi se află în stare operativă".

"Anul 2011 nu va reprezenta o dificultate pentru flota navală", a spus Canacheu, subliniind că România participă la misiunile
internaţionale "cu capacităţile afirmate disponibile la acţiunea Active Endeavour în Mediterana şi acţiunile din Marea Neagră".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici