„Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, conduce delegația României în cadrul unei noi vizite de lucru în Washington DC – Statele Unite ale Americii, în perioada 14-20 aprilie 2026. Obiectivul central al vizitei este consolidarea parteneriatului cu SUA, a poziției macroeconomice a României pe piețele internaționale și participarea la Reuniunea de primăvară a Grupului Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional (FMI)”, se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Finanțelor.
În cadrul reuniunii, ministrul Nazare urmează să se întâlnească cu înalți oficiali ai administrației americane precum reprezentanți ai Casei Albe, Departamentului de Comerț și ai Trezoreriei.
De asemenea, sunt programate discuții cu instituții financiare precum Development Finance Corporation și US Exim Bank.
Alexandru Nazare se va întâlni și cu reprezentanți ai unor instituții financiare internaționale, printre care International Finance Corporation, Agenția Multilaterală de Garantare a Investițiilor și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
„Acestea vizează stadiul portofoliului de proiecte derulate în România, oportunități de finanțare și asistență tehnică, precum și consolidarea parteneriatelor”, se mai arată în comunicat.
În plus, cu ocazia deplasării, ministrul Nazare va face și un turneu de promovare la Washington D.C. și New York, unde ministrul va avea întâlniri cu investitori internaționali și agenții de rating.
„Aceste discuții sunt dedicate prezentării situației macroeconomice a României, a măsurilor de consolidare fiscală, precum și a strategiei de administrare a datoriei publice”, notează comunicatul.
„Vizita reflectă angajamentul Ministerului Finanțelor de a consolida cooperarea cu instituțiile financiare internaționale și de a susține poziționarea României pe piețele globale, în sprijinul stabilității macroeconomice și al finanțării sustenabile a economiei”, se arată în încheierea comunicatului de presă.
Agenda întâlnirilor ministrului Finanțelor în cadrul vizitei în Statele Unite ale Americii marchează un program extins de consolidare a parteneriatelor strategice și de promovare a stabilității economice a României pe scena financiară globală, potrivit comunicatului detaliat transmis marți după-amiază.
Agenda delegației cuprinde sesiuni de lucru, reuniuni multilaterale și bilaterale și întâlniri cu investitorii, menite să consolideze relațiile cu partenerii internaționali și să transmită partenerilor americani perspectivele privind evoluțiile economice ale României, arată oficialii MFP.
14–18 aprilie 2026 – Washington D.C.
Întâlniri la nivel înalt cu reprezentanți ai administrației SUA:
Participare la Reuniunea de primăvară a Grupului Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional, care include:
15–21 aprilie 2026 – Washington D.C. și New York
Desfășurarea unui turneu de promovare care cuprinde:
Printre temele de discuție se regăsesc:
„Agenda acestei noi vizite în Statele Unite ale Americii reflectă angajamentul Ministerului Finanțelor de a consolida credibilitatea României pe piețele internaționale, de a extinde parteneriatele strategice și de a atrage resurse financiare sustenabile pentru susținerea investițiilor și a reformelor structurale, în beneficiul dezvoltării economice pe termen lung”, au conchis oficialii MFP.