Nechifor a spus, într-o conferinţă de presă, că preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care este inginer silvic, ar fi trebuit să se preocupe de pădurile sucevenilor, dar acesta nu a intervenit pentru oprirea defrişărilor.
Deputatul PSD a adăugat că implicarea PDL în „decapitarea pădurilor” din Suceava este edificatoare când în anul 2008, trei deputaţi PD, Augustin Zegrean, actualul preşedinte al Curţii Constituţionale, Ioan Oltean şi Daniel Buda au iniţiat o lege prin care 2.480 de hectare de pădure din proprietatea comunei Poiana Stampei au fost transferate la Bistriţa Năsăud.
„Pădurea a fost transferată ca să fie rasă de firme PDL”, a spus Nechifor.
El a mai declarat că defrişări masive sunt în Cârlibaba sau în Stulpicani, în zona Codrilor seculari de la Slătioara, şi a prezentat imagini preluate de pe Google Earth, unde se văd zonele despădurite.
„Dezastrul este foarte mare”, a mai spus Nechifor.