- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Nechifor (PSD): Boc anunţă reducerea corupţiei prin reorganizare când el conduce "un guvern de hoţi"
Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat, miercuri, că argumentaţia lui Emil Boc privind reducerea nivelului corupţiei în condiţiile reorganizării teritoriale este de neînţeles în condiţiile în care el conduce "un guvern de hoţi", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Nechifor arată într-un comunicat de presă că, în ceea ce priveşte reorganizarea teritorială, "PDL face mişto de români" şi că Emil Boc caută cu disperare argumente pentru acţiunile pe care i le impune preşedintele Traian Băsescu.
El susţine că PDL îşi bate joc şi tratează minimal dezbaterea privind reorganizarea administrativ-teritorială.
"Este bătaie de joc, cu o dezbatere publică minimală, cu ideea anunţată din start de adoptare prin angajarea răspunderii guvernului, ceea ce reprezintă abuz de putere", susţine Nechifor.
El a arătat că avântul PDL a fost oprit, deocamdată, de UDMR care înţelege pericolul unei astfel de reorganizări.
Totodată, preşedintele PSD Suceava a adăugat că Emil Boc uită că în 2004 se lupta cu corupţia alături de Băsescu, Flutur, Falcă şi Ridzi, şi mai uită, de asemenea, că Traian Băsescu este preşedinte de şapte ani şi că e greu de acceptat pentru oricine că acum au descoperit corupţia.
"Explicaţiile privitoare la regionalizare care ar reduce nivelul corupţiei sunt, în cel mai bun patetice, pentru că, până acum, acţiunea guvernamentală a PDL nu a convins pe nimeni că s-ar face ceva bun şi pentru români, ci numai în favoarea propriilor corupţi democrat liberali. Emil Boc vorbeşte de reducerea corupţiei când el conduce un guvern de hoţi care nu atrag fonduri europene pentru că nu pot să-şi asigure parandărătul", a arătat preşedintele PSD Suceava.
El a mai apreciat că ipostaza lui Emil Boc, de invidiat pentru Păcală şi Tândală, e una grea pentru că este obligat să-şi joace rolul alături de un personaj care îl întruchipează şi pe Ochilă şi pe Setilă în acelaşi timp.
"Asta este de fapt România sub ocupaţia pedelistă, o ţară de basm, dar un basm de proastă factură", a mai arătat preşedintele PSD Suceava.
El susţine că incoerenţa premierului, care una spune ieri, alta azi şi mâine face exact invers, aduce ţara în situaţia în care problemele cu adevărat importante, cum ar fi locurile de muncă sau absorbţia fondurilor europene, sunt lăsate baltă de PDL, în încercarea democrat-liberalilor de a se agăţa cu orice preţ de putere.
Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că formula pe care actualii guvernanţi o propun este trecerea de la 41 de judeţe la opt, ceea ce se înscrie în parametrii europeni şi răspunde şi cerinţelor de absorbţie a fondurilor europene într-un ritm mult mai ridicat şi o valorificare mult mai eficientă a acestora.
Oltean a mai anunţat că Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pe actul normativ care vizează reorganizarea administrativ-teritorială a României în opt judeţe, precizând că se doreşte ca alegerile locale din 2012 să aibă loc în baza noii legi.
Marţi seară, Boc a declarat, la postul public de televiziune, că PDL va continua discuţiile cu partenerii de coaliţie pentru reorganizarea administrativă a ţării, menţinându-şi opinia că ideea constituirii a opt judeţe mari este cea mai bună, iar angajarea răspunderii pentru acest proiect rămâne o variantă luată în calcul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Musk și Trump au făcut Revelionul împreună. Imagini virale cu cei doi executând „Dansul Victoriei” care l-a consacrat pe Trump
-
Începe criza gazului? O treime din gazul din depozitele din România s-a consumat deja
-
Câte eoliene şi solare s-ar putea pune în funcţiune anul acesta? Datele arată că ar putea fi cel mai bun an pentru regenerabile
-
Masacrul din New Orleans, catalogat drept atac terorist; şeful poliţiei confirmă intenţia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO