„Nu am întreţinut relaţii sexuale cu minore, doar cu fete majore. Mie îmi plac fetele şi fac dragoste cu ele. Normal că întreţin relaţii sexuale cu fetele care mă plac şi le plac. Dar asta pentru că ne placem şi nu le plătesc. E vorba însă de majore. Asta făceam până acum un an şi ceva, dar acum am prietenă şi nu mai am relaţii cu alte femei”, a declarat Negoiţă, pentru „Gândul”.
Numele deputatului PSD Robert Sorin Negoiţă apare într-un rechizitoriu DIICOT prin care patru persoane au fost trimise în judecată pentru trafic de persoane. Procurorii susţin că omul de afaceri a întreţinut relaţii sexuale inclusiv cu o minoră de la o agenţie de fotomodele, respectiv Agenţia Diva Models. Minora este acum martor cu identitate protejată şi ar fi fost recrutată „în scopul exploatării sexuale”.