- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Negoiţă: Lansez o nouă invitaţie la negocieri către PSD şi PNL
Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a lansat o nouă invitaţie către PSD şi PNL la negocieri privind formarea Guvernului, precizând că nu renunţă la intenţia de a depune, luni, în Parlament lista noului Cabinet.
Negoiţă: Lansez o nouă invitaţie la negocieri către PSD şi PNL (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
El a precizat că întâlnirea cu UDMR, care şi-a motivat absenţa de la negocierile de vineri, va fi organizată sâmbătă sau duminică.
"Am luat act de refuzul PSD şi PNL de a veni la negocierile de vineri, nu vreau să calific acest refuz pe care l-am primit din partea PNL şi PSD, că au avut altă agendă. Se face politică şi în campania electorală, dar şi în Parlament pentru ţara aceasta. Ideea consultărilor a avut la bază faptul că România se află într-o gravă criză. Liviu Negoiţă nu doreşte să facă un Guvern pentru orgoliul său, nu doreşte neapărat să impună anumiţi oameni în Guvern. Am dorit o discuţie sinceră cu toate partidele parlamentare având în vedere că au clamat interesul naţional", a spus Negoiţă, la finalul discuţiilor cu liderii PDL, ai minorităţilor şi ai parlamentarilor independenţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Protest la Universitate, în București, față de Călin Georgescu: „Iubirea de țară nu e legionară”
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Elena Lasconi, mesaj către diaspora: „Vom construi o Românie în care să vă întoarceţi”
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Premierul desemnat a mai arătat că regulile democraţiei sunt valabile pentru toţi şi că drepturile preşedintelui de a nominaliza primul-ministru nu poate fi încălcat, chiar şi în cazul unei "majorităţi conjuncturale".
"Eu am fost desemnat în baza unor prevederi constituţionale şi cred că regulile democraţiei sunt valabile pentru toţi atunci când încercăm să respectăm ceea ce Constituţia prevede când preşedintele României trebuie să desemneze un candidat pentru funcţia de prim-ministru. Nu se poate, oricât ne-am dori la un moment dat, printr-o majoritate, chiar şi conjuncturală, să-i încălcăm acest drept preşedintelui, cum nu cred că în democraţie putem încălca un drept al oricărui alt cetăţean", a spus Negoiţă.
El a arătat că intenţionează să continue negocierile, inclusiv cu partidele care au lipsit la discuţia de vineri.
"Este în regulă, negocierile vor continua. Eu le adresez şi pe această cale o invitaţie publică celorlate partide care nu au venit astăzi la negocieri, la consultări. Sper ca până duminică să dea dovadă de responsabilitate, să stăm de vorbă. Aşa cum am promis, nu voi depăşi termenul, luni voi depuna lista noului Cabinet la Parlament", a adăugat Negoiţă.
La negocierile convocate, vineri, de către premierul desemnat, Liviu Negoiţă, pentru formarea unui guvern de uniune naţională s-au prezentat doar liderii PDL, precum şi reprezentanţi ai grupului minorităţilor şi ai parlamentarilor independenţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO