Gandul
Întrebat dacă premierul şi-a manifestat intenţia de a-l demite pe Vâlcov sau dacă acesta şi-a manifestat intenţia de a demisiona, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu a răspuns: „Nu am niciun comentariu despre acest subiect, nu cunosc, nu ştiu, nu”.
Chestionat dacă există un mesaj al premierului Dăncilă legat de cazul Vâlcov, Nelu Barbu a răspuns: „Nu sunt mandat să ofer niciun fel de comentariu în privinţa acestui subiect. Dacă Guvernul României va avea ceva de spus, cu siguranţă o va face şi vă anunţăm”.
Fostul ministru al Finanţelor, în prezent consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, joi, de instanţa supremă, la opt ani de închisoare. Decizia judecătorilor nu este definitivă.