- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Nemirschi anunţă că a contestat raportul ANRMAP
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a anunţat, marţi, în faţa comisiei parlamentare care anchetează achiziţia unor servicii de publicitate de către instituţia pe care o conduce, că a contestat "pe căile legale" concluziile raportului ANRMAP pe tema acordării contractelor către Ars Advertising.
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi (Montaj foto)
Nemirschi a fost invitat la şedinţa de marţi a comisiei parlamentare de anchetă care investighează modul de atribuire a unui contract de publicitate pentru Axa III din POS Mediu către Ars Advertising, date fiind noile informaţii conţinute în raportul întocmit de Garda Financiară pe această problemă, concluzii publicate de MEDIAFAX săptămâna trecută.
"V-am invitat aici pentru a lămuri noile informaţii apărute în presă pe tema unei posibile subcontractări, aşadar aşteptăm lămuririle dumneavoastră pe această temă", i-a spus lui Nemirschi, la începutul şedinţei de marţi, preşedintele comisiei, Mircea Duşa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Nemirschi a precizat că nu a văzut încă raportul Gărzii Financiare şi le-a cerut parlamentarilor din comisie să îi adreseze întrebări. Una dintre acestea a fost legată de concluziile raportului ANRMAP - care statuase că s-au constatat unele încălcări ale prevederilor legale, echipa de control sancţionând cu amendă de 35.000 de lei Ministerul Mediului - şi dacă a luat şi alte măsuri împotriva angajaţilor ministerului care au primit amenzi.
"Nu sunt de acord cu rezultatele controlului ANRMAP, pe care le-am contestat pe căi legale", a spus Nemirschi, rezervându-şi dreptul de a comenta în plus după ce va avea o decizie definitivă din justiţie.
Ministrul a criticat raportul ANRMAP şi în contextul în care există un acord între Ministerul Mediului, ANRMAP şi Unitatea de Coordonare şi Verificare a Achiziţiilor Publice (UCVAP) din Ministerul Finanţelor, prin care cele trei instituţii se obligau să lucreze în parteneriat pentru respectarea legilor privind achiziţiile publice şi pentru anihilarea oricăror erori ce ar putea să apară în acest domeniu. Nemirschi a precizat că UCVAP a ajuns la concluzia că "totul este în regulă" în ceea ce priveşte contractul cu Ars Advertising, în timp ce ANRMAP a găsit nereguli şi a dat amenzi.
"Este o situaţie complet nefericită: două instituţii ale statului verifică acelaşi lucru şi ajung la concluzii diferite. Urmează să văd ce se întâmplă cu raportul ANRMAP şi îmi rezerv dreptul de a face alte comentarii atunci", a afirmat Ministrul Mediului.
Comisia parlamentară de anchetă în cazul Nemirschi ar fi trebuit să prezinte, marţi, un raport final în urma anchetei referitoare la atribuirea contractului către Ars Advertising în aprilie 2009. Comisia parlamentară de anchetă a solicitat Gărzii Financiare un raport de control la Ars Advertising, acest raport fiindu-i remis Comisiei în 3 august.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO