Nica a vorbit în Comisia de apărare de restructurarea a 20 de direcţii din aparatul central al MAI
„Au fost dispuse la nivelul MAI măsuri de reorganizare a departamentului de ordine şi siguranţă publică. Astfel, 20 de direcţii generale din aparatul central al ministerului au fost restructurate. Centrul de cooperare poliţienească, Agenţia Antidrog, de combatere a traficului de persoane s-au reorganizat în structura IGPR. Grupa AQUILA s-a restructurat în structura Inspectoratului Jandarmeriei Române. De asemenea, au fost dispuse măsuri de reorganizare a Poliţiei de Frontieră în sensul reducerii aparatului central, a numărului de funcţionari care lucrează la birou”, a declarat Nica.
El a menţionat că restructurarea departamentelor MAI a avut ca principal scop relansarea activităţii operative, care implică identificarea şi prinderea celor care încalcă legea.
„Numărul de personal care a trecut în activitatea operativă este semnificativ, ceea ce a permis succesul unor operaţiuni de amploare de genul Strada 2009. Succesul acestei operaţiuni a dovedit faptul că atunci când sunt susţinuţi, lucrătorii MAI obţin rezultate deosebite”, a adăugat Nica.
Ministrul de Interne, Dan Nica, a sosit, marţi după-amiază, la Comisia pentru apărare a Camerei Deputaţilor, pentru a fi audiat în legătură cu restructutarea ministerului şi scandalul legat de DGIPI, la şedinţă fiind prezenţi şi fostul şef al DGIPI, Virgil Ardelean, precum şi actualul şef interimar de la DGIPI Gelu Drăjneanu şi şeful IGPR Petre Tobă.
Anterior, Nica şi Ardelean, alături de şeful interimar de la DGIPI, Gelu Drăjneanu şi şeful IGPR Petre Tobă au avut o întâlnire în biroul preşedintelui Comisiei de apărare din Cameră Costică Canacheu.